| Descriere:
Caracterizarea lui VASILE BACIU
“Ion” de Liviu Rebreanu
Personaj realizat cu obiectivitatea care caracterizarea creatia “de oameni si de viata” din opera lui Liviu Rebreanu, Vasile Baciu reflecta implicit spiritul realist al autorului in tratarea problematicii rurale. Taranimea, adanc stratificata, este figuranta prin personaje reprezentative pentru fiecare categorie sociala. Cu o biografie sumar schitata, in maniera clasica, de altfel, personaj viu, veridic, prin gesturi, atitudini mentalitate, Vasile Baciu, “bocotanul” este framantat de la inceputul actiunii de o chestiune vitala pentru el ca proprietar: cum sa nu-si pastrezepamantul, cum sa-l mai sporeasca chiar, daca se poate?
Vasile Baciu, in tabloul horei de duminica, apropiindu-se de grupul “domnilor” i se adreseaza preotului Belciug, imprejurare in care se autocaracterizare astfel: “ - is mare pacatos...betiv si stricat cum nu se mai pomeneste in sapte sate, zau cruce”. Aflam si pricina pentru care bea: “Ca o fata am si eu si nu-mi place deloc fata pe care o am...Ca nu vrea sa ma ascult si-s tare suparat ca nu vrea sa se uit-n gura mea”. Scena starneste reactii diferite: Belciug e iritat pentru ca-i stirbeste autoritatea, doamna Herdelea asculta “cu buzele stranse punga”, oamenii din jur radeau “pe-nfundate”, lui Titu Herdelea ii “placeau ingaimarile betivului”.
Gandul ca Ana s-ar putea marita cu altcinea decat cu George il infuria. Voia “ginere cumsecade”, pe masura averii sale, nu “fleandura”, “hot”, “talhar” si “sarantoc” cum il numeste pe Ion cu aerul lui de dispret datorat pozitiei sale sociale. Si ii aduce aminte lui George promisiunea facuta: “Io-ti dau fata, iar tu sa ai bici sa-i scoti din cap gargaunii!...”. Furia lui se dovedeste insa neputincioasa in fata vointei si ambitiei nemasurate de care era stapanit Ion in lupta pentru pamant. Dintr-o scurta retrospectiva facuta de autor intelegem ca drumul parcurs de Vasile Baciu pentru a se tine “printre fruntasi” este, pana la un punct, acelasi pe care apucase Ion. “Era un barbat silitor Vasile Baciu cand se gasea in toate bune”, noteaza in constructii sobre, lapidare Rebreanu.
“A avut o viata grea si plina de truda...Parintii nu i-au dat decat sufletul dintr-insul. S-a insurat cu o fata bogata si urata, dar a iubit-o ca ochii din cap, ca ea ii intruchipa pamanturile si casa, vitele, toata averea, care-l ridica deasupra nevoilor. Bogatia ii deschidea mai mare dragostea de munca. Ravna de a agonisi ii pusese stapanire pe suflet. Ii era frica mereu ca un traznet din senin ii va zdrobi toata truda vietii”. Vasile Baciu este si el predestinat vartejului tragic in care sunt antrenate atatea personaje ale romanului. Trec peste el multe nenorociri: ii mor cativa copii, ii piere sotia, ii slabeste, din aceasta cauza pofta de munca, numai mosia “continua sa-i mai fie draga ca odinioara”. Si inima i se inacrise “ca o punga de piele arsa”, la gandul ca trebuia sa-si cioparteasca pamantul, pentru a potrivi Anei zestre la maritis. Egoismul lui merge pana acolo incat sa gaseasca “vreun chip de a da nimic cat va trai dansul”. George era in acest caz partida ideala, pe cand “in Ion simtea un vrajmas. Cum a fost dansul in tinerete, asa e feciorul Glanetasului azi. Ii vrea averea. De aceea fierbea de ura chiar numai cand il vedea”, iar pe Ana o ameninta cu brutalitatea izvorata din psihologia proprietarului: “Mi bine te tai in bucatele decat s-ajungi bataia de joc a Glanetasului”. Vasile Baciu este si el produsul unei societati in care omul se masoara dupa intinderile de pamant.
|
