http://www.ciorna.com/ Referate nou adăugate pe Ciorna.com http://referate.ciorna.com/referat-2077-ziua-pamantului.html http://referate.ciorna.com/referat-2077.html Data oficiala este 22 aprilie. Multe comunitati si grupuri, aleg sa organizeze activitati legate de mediul inconjurator, pe perioada denumita Saptamana Pamantului, adica in saptamana de dinaintea Zilei Pamantului, sau, chiar in Luna Pamantului (toata luna aprilie). Cum a inceput totul… Ziua Pamantului – 22 aprilie – fiecare an marcheaza aniversarea nasterii miscarii moderne a interesului pentru mediul inconjurator. Printre multe alte lucruri, anul 1970 a adus introducerea fibrei optice, Apollo 13, ultimul album al formatiei Beatles, moartea lui Jimi Hendrix sau nasterea lui Mariah Carey.Intr-o asemenea lume, a luat nastere, pentru prima data, un eveniment numit Ziua Pamantului. Intemeietorul a fost Gaylord Nelson, apoi un senator american din Wisconsin, care a propus primul protest national legat de mediul inconjurator, “pentru a zgudui aranjamentele politice si pentru a forta introducerea acestei probleme in agenda natioanla ”. “ A fost un pariu riscant ” isi aduce aminte “dar a mers”. In acel timp, industria elibera fum si alte substante toxice fara a se teme de consecintele legale sau presa. Poluarea aerului era in mare parte acceptata ca si cum ar fi reprezentat aroma prosperitatii. Mediul inconjurator era mai mult un cuvant ce, mai degraba isi avea locul in dictionar decat la stirile serii… Ziua Pamantului a schimbat insa toate aceste obisnuinte. Pe 22 aprilie, 20 de milioane de americani, au iesit in strazi, parcuri sau in amfiteatre pentru a protesta in favoarea unui mediu inconjurator mai stabil si mai sanatos. Denis Hayes, coordonatorul national, si tanara lui echipa, au organizat proteste masive din oras in oras. Mii de colegii si universitati au organizat proteste impotriva deterioararii mediului inconjurator. Grupuri care militau impotriva varsarilor de petrol, fabricilor care poluau si a centralelor electrice, deseurilor toxice, pesticidelor, pierderea faunei, au realizat dintr-o data ca au atat de multe valori si principii in comun. Ziua Pamantului in 1970 a atins un rar aliniament politic, obtinand ajutor de la republicani si democrati, de la oamenii bogati dar si de la cei saraci, oraseni si tarani, muncitori dar si de la lideri. Prima zi a pamantului a dus la creerea Agentiei pentru Protectia Mediului Inconjurator a Statelor Unite ale Americii si a deschiderii caii pentru un aer curat, apa curata si actiuni pentru speciile pe cale de disparitie. Senatorul Nelson a primit Medalia Prezidentiala pentru Libertate – cel mai de onoare titlu dat civililor in SUA – pentru rolul sau in intemeierea Zilei Pamantului. Pe masura ce anul 1990 se apropia, un grup de lideri ce militau pentru mediul inconjurator, a lansat ideea unei noi mari campanii si au cerut ajutorul lui Denis Hayes. De data aceasta, Ziua Pamantului devenise un eveniment international, mobilizand 200 de milioane de oameni din 141 tati, astfel aducand pe scena mondiala chestiunile mediului inconjurator. Ziua Pamantului 1990, a dat un mare imbold eforturilor internationale pentru reciclare si a ajutat la pavarea caii pentru Summitul Natiunilor Unite pentru Pamant 1992 – Rio de Janeiro. Geografie http://referate.ciorna.com/referat-2076-sarmanul-dionis-m.eminescu-eseu.html http://referate.ciorna.com/referat-2076.html SARMANUL DIONIS Fara a insista asupra impresiei de extravaganta pe care ar fi produs-o nuvela asupra Junimii, dupa marturia lui G.PANU , absent insa din procesul verbal al sedintei de lectura din 1 septembrie 1872 , impresie altfel firesca daca ne gandim la caracterul de pionirat al operei eminesciene , ceea ce se poate retine din insemnarile memorialistului este caracterizarea lui , continand cel putin o obiectie fundamentala : ’’ Necontestat ca Sarmanul Dionis are o conceptiune puternica si ca este iesita dintr-un cap numai ca acela al lui Eminescu , dar e numai conceptiune .Ca nuvela , ca descriere adica , ca intrare in detalii , ca punere in relief de caractere , ca viata traitoare , ea este slaba de tot ’’ . H. SANIELEVICI a replicat la acesta ca ‘’ Panu aplica nuvelei Sarmanul Dionis un criteriu de judecata realist ‘’ .Dar memorialistul Junimii merge chiar mai departe si contesta valoare poeziei lui Eminescu si din punct de vedere al modalitatilor artei fantastice , caci iata ce scrie el in continuarea pasajului de mai sus : ‘’ Se vede de departe ca Eminescu nu mistuie bine ceea ce citise si ca nu izbutise sa dea Sarmanului Dionis macar caracterul unei nuvele fantastice … ‘’ Primul lucru care trebiua asa dar demonstrat , daca fireste textul o permite , este valoarea de arta a acestei opere eminesciene , operatie cu atat mai necesara cu cat analizele se invartesc de obicei in jurul implicatiilor filozifice , studiindu-le in sine si prin raportare la sursele kantiene si schopenhaueriene si nu, asa cum totusi e mai normal ca epifenomene ale fictiunii literare.Fie in poezie , fie in proza , meditatia filozofica nu poate constitui un scop in sine , ea trebuie sa serveasca puterii de viata si de sensibilitate a operei , altfel , oricat de interesanta ar fi , dauneaza conditiei estetice . Nu e greu de observat de altfel ca in Sarmanul Dionis , ca si in poemele lui Eminescu, meditatia nu e una propiu-zisa filozofica , neavand nici precizia, nici strigenta logica necesara , ci mai curand o reverie specific romantica in marginea unor idei generale . Ceea ce , cu alte cuvinte , intereseaza spiritul liric al poetului nu este valoarea de adevar a reflectiilor sale , ci farmecul de inedit al perspectivelor adesea imaginare , ipotetice pe care aceste reflectii le presupun. In Sarmanul Dionis , la o asemenea functie strict estetica se adauga si aceea de caracterizare a personajului central si , imediat mai apoi , de declansare a miscarii epice si a conflictului interior . Iata , depilda , inceputul nuvelei. Intorcandu-se spre casa , Dionis mediteaza asupra teoriei lui Kant despre subiectivitatea spatiului si timpului ca forme ale intuitiei noastre si face in consecinta speculatii in legatura cu relativitatea dimensiunilor lor . elementul important al acestor pagini introductive nu e insa reprezentat de ideile ca atare ,ci de fantezia ce se naste din ele . nu urmarim la lectura in primul rand ideatia lui Dionis , ci ipotezele fantastice la care ajunge .Caracterul fantastic al ipotezelor nu vrea sa spuna ca ele sunt lipsite de orice logica , ci doar ca presupun imprejurari care trec dincolo de limitele experientei si ale realitatii constante si constantabile prin mijloace pozitive .Implicatiile relativitatii spatiului si timpului au retinut nu odata atentia unor scriitori sau ganditori si nu e lipsit de interese sa semnalam aici un text in care meditatia apare nu numai in spiritul lui Eminescu , dar chiar si intr-o forma foarte apropiata de al lui punct .In Gradina lui Epicur , Anatole France , prefigurat si el de Renan din Omul si Universul , scrie la un moment dat : ‘’ E tot asa de posibil ca milioane de astea de sori , adaugate la alte miliarde ascunse ochilor nostri, sa nu formeze laolalta decat o globula de sange sau de limfa in corpul unui animal sau al unei insecte imperceptibile fata de o lume care depaseste orice conceptie omeneasca despre marime si care n –ar fi ea insasi , totusi, comparativ cu cine stie ce alta lume , decat un graunte de nisip . Tot astfel nu e deloc absurd sa ne inchipuim ca veacuri intregi de cugetare si inteligenta traiesc si mor sub ochi nostri intr-o clipa pe un atom . In ele insele lucruri nu sunt nici mari , nici mici si cand afirmam ,de pilda , ca universul este atom , conceptia asta este strict omeneasca .Daca lumea intreaga ar fi redusa dintr-o data la dimensiunile unei alune , proportiile dintre lucruri ramanand aceeasi , prin nimic n-am putea sa ne dam seama ca s-a schimbat ceva in univers .Steaua polara inchisa o data cu noi in coaja de aluna ne-ar trimite ca si in trecut in 50 de ani lumina ei . Si pamantul , mai neinsemnat decat un atom , ar fi stropit totusi de aceeasi cantitate de lacrimi si de sange care-l scalda si astazi ‘’ . Analogia cu pasajul introductiv din Sarmanul Dionis e mai mult decat evidenta si se impune studiul comparativ al paralelismelor literare . Am indicat-o aici insa pentru altceva , si anume pentru a sublinia raspandirea unui motiv al meditatiei cosmice care implica netaguit o stare de revenire romantica , adica o contemplatie a universului sub specie al absolutului , caci numai asa relativitatea iese mai bine la iveala . Aspirand spre o cuprindere integrala a lumii , fie macar cu intelegerea , omul romantic se izbaveste la tot pasul de obstacolele de netrecut , a caror constrangere tinde totusi sa o depaseasca prin imaginatie .De aici reveria sau , cum ar zice Eminescu insusi , visatoria. Un astfel de personaj care se satisface prin vis este Dionis , numai ca el crede cu incapatanare si exces de subtilitate metafizica in realitatea lui pana la a confunda cele doua planuri si , de n-ar fi ironia autorului care priveste cu detasare inchipuirile eroului sau , lucrurile ar ramane pana la sfarsit confuze si n-am sti poate care e adevarata ipostaza a lui Dionis. Partea introductiva a nuvelei , care ne familiarizeaza cu lumea gandurilor si a existentei cotidiene a personajului principal , continua prin a ne infatisa strada , cafeneaua si locuinta lui Dionis , toate la fel de dezgustatoare , apasate parca de un blestem al descoperirii , mai evidenta acum sub ploaia care cade .Singurul element feeric al peisajuluio e Luna , care rasare in cele din urma dintre norii risipiti dupa ploaie . Portretul fizic al lui Dionis si imaginea camerei sale confirma atmosfera romantica a intregii evocari . Aproape toate notele caracteristici viziunii romantice se regasesc aici :Dionis e tanar , palid , melancolic , orfan si sarac ; povestea insasi a nasterii lui e neobisnuita , ca si destinul tragic al parintilor , morti inaintea de vreme .Casa unde locuieste e veche si darapanata , ascunsa ‘’ in mijlocul unei gradini pustii , unde lobodele si buruienile crescusera mari in tufe negre –verzi…. ‘’ etc . , iar camera de la etaj pe care o ocupa Dionis are peretii ‘’ negri de siroaiele de ploaie ce curgeau prin pod si un mucegai verde se prinsese de var … ‘’ etc.etc.Mobilierul simplu , aproape elementar si stivele catorva sute de carti , cele mai multe vechi si ele , completeaza peisajul .acumularea de detalii nu da varietate si complixitate obiectelor , caci romanticul e unilateral casi clasicul numai ca , spre deosebire de aceasta , care urmareste generalul , tipologicul , caninicul , el vizeaza exceptonalitatea . Totul pare prin urmare a-l izola pe Dionisie si pentru a desavirsi situatia,insesi preocuparile lui sunt nepotrivite,caci ele tind sa descopere posibilitatea regresiuni in timp si a anularii distantelor cosmice.cu ajutorul unui compendiu de astrologie care darueste puteri magice cui stie sa-l foloseasca.Dionis incearca experienta cruciala,nuinainte dea arunca o privire visatoare spre casa vecina de unde patrunde la el sunetele diafane ale unei voci feciorelnice :,,si liniile semnului astrologic se miscau cumplit ca serpi pe jaratic .tot mai mare si mai mare devenea paianjenul .<>auzi el un glas din centru de jaratic al cartii.<>putu el sopti cu glas apasat,caci bucuria,uimirea ii stringea sufletul si..incet,incet painjinisul cel rosu se largi,se diafaniza si se prefacu intr-un cer rumenit de ajunarea soarelui.el era lungit pe o cimpie cosita…etc,etc.si astfel Dionis devine calugarul Dan din Iasii lui Alexandru cel Bun,adica 500 de ani mai devreme. In felul acesta planul real s-a dizolvat in cel imaginarsi asistam acum la povestea independenta a lui Dan ,ucenicul maistrului Ruben figura tipica ded invatat medieval,un fel de Mephisto,cum sa observat si cum se dezvalue singur intr-o scena ulterioara,jubilind de a-l fi hotarit pe calugar sa se substitue umbrei sale care semnifica prototipul etern,spiritual al tuturor intruparilor istorice ale individului uman.Apare limpede acum ca , desi ‘’ porneste de la Kant ‘’ , Eminescu ‘’ construieste in spirit schopenhaurian ‘’ , cum a demonstrat definitiv G. Calinescu , caci timpul si spatiul sunt numai forme goale si subiectiviatatea lor nu inseamna si libertatea de a dispune de obiectul intuitiei noastre.Conceptia lui Eminescu este palingenetica si panteista in sensu Schopenhauer . Dan iubeste pe Maria , fiica spatarului Tudor Mesteacan , si izbutind sa – si inlocuiasca umbra si sa intre astfel in posesia eternitatii lui primordiale o ia cu sine prin acelasi procedeu si pe tanara lui iubita si calatoresc impreuna spre Luna in voluptatea unei lungi imbratiseri .Astrul noptii e un Eden cu peisaje feerice pe care Eminescu le descrie cu o insistenta caracteristica , transformandu-le in veritabile poeme in proza dincolo de orice valoare functionala in structura naratiunii. Totul ar fi desavarsit daca Dan n-ar fi framantat tocmai de taina pe care nu trebuia s-o dezlege : a ceea a triunghiului cu ochi de foc dominat de un necunoscut proverb arab . Cand calugarul care transformase Pamantul intr-o margea pentru a-l atarna in salba de margaritare a iubitei , bucurandu-se de fortele limitate de care putea dispune , are cutezanta de a presupune ca s-ar fi indentificat cu insusi Dumnezeu : ‘’ Oare fara s-o stiu nu sunt eu insumi dumne…. ‘’ , se produce o fantastica prabusire cosmica , iar Dan si Maria sunt proiectati in haos si Pamantul isi redobandeste dimensiunile initiale .Ca intr-un vis, personajul se trezeste sub forma lui reala , aceea a lui Dionis : ‘’El scutura oarecum din somn . Soarele se inalta ,ca un glob de aur arzator pe un cer adanc albastru ;gradina dedesuptul ferestrei , in care adormise Dionis era de un verde umedit …’’etc. .Acaparat de propiile lui speculatii , Dionis se intreaba : ‘’ Fusese vis visului lui cel atat de aievea sau fusese realitatea de soiul vizionar a toata realitatea omeneasca ? ‘’ , iar cand vede printre perdelele albe de la fereastra casei vecine chipul blond al ‘’ copilei ‘’ care cantase inainte ca el sa adoarma , exclama : ‘’ Maria ! ‘’ si se hotaraste sa-i scrie . Cand fata apare la fereastra cu scrisoarea , Dionis lesina si nu se va trezi decat dupa un delir in care amesteca din nou planurile , pentru a constata ca intreaga lui situatie s-a schimbat radical .Se descoperise anume ca tanarul sarac si orfan e benefeciarul unei mosteniri , suficiente pentru a-l determina pe tatal fetei sa-l priveasca plin de grija si de interes . Indiciul fusese tabloul din camera tanarului care reprezenta chiar pe tatal sau si cu care Dionis dialoga adesea in orele de singuratate. Trezindu-se , Dionis o descopera pe fata veghindu-l la marginea patului.Ea se strecurase imbracata baieteste dupa ce , prima , daduse alarma cand tanarul se prabusise la fereastra lesinat .Scena de dragoste incheie astfel fericit destinul ratacitor si fantastic al lui Dionis pentru a-i deschide perspectiva implinirii casnice alaturi de Maria , perspectiva pe care Eminescu o sugereaza printr-un scurt epilog . Nuvela s-ar fiputut termina aici , dar autorul simte nevoia unui postscriptum explicativ prin care incearca sa strecoare din nou indoiala asupra limitelor dintre realitate si vis , abia limpezite : ‘’Fost –au vis sau nu , asta-i intrebarea ‘’ zice el hamletic . ‘’ Nu cumva indaratul culiselor vietii e un regizor ,a carui existenta n-o putem explica ? Nu cumva suntem asemenea acelor figuranti , cari voind a reprezenta o armata mare trec pe scena , incunjura fondalul si reapar iarasi ? ‘’ etc . ’’ nu sunt aceeasi actorii , desi piesele sunt altele ? ‘’ Iata deci cum dupa motivul ‘’ viata e vis ‘’ si dupa acela al umbrei , apare acum si motivul lumii ca teatru , imprejurare ce fixeaza o data mai mult caracterul de receptacol de cultura universala al acestei nuvele in care rasuna atatea ecouri si se intretes atatea fire venind din cele mai indepartate orinzonturi.A le investiga pe fiecare pentru a preciza originalitatea tretamentului la care le supune poetul e desigur foarte necesar , dar Sarmanul Dionis traieste mai cu seama prin forta coerentei sale artistice interne. Dincolo de incidentele anecdotice ale naratiunii , nuvela este mai degraba un portret in miscare nu numai cu substantiale interludii poematice , dar mai presus de toate cu o viziune lirica fundamentala asupra existentei si a naturii umane.Nu faptele il intereseaza pe Eminescu si nici autenticitatea evocarii vietii , ci incurcatura lor emotionala , poezia trairilor interioare si zborul eliberator al fantaziei .Pentru a realiza portretul lui Dionis , care da unitatea launtrica a intregului text , poetul utilizeaza toate mijloacele de care dispune : Descriere, naratiune si compozitie, neglijand insa limbajul individualizat sau analiza starilor sufletesti , care fireste nici nu s-ar fi potrivit intentiilor sale , preponderent poematice .Nu numai in Sarmanul Dionis , dar si in Geniu pustiu etc. , Eminescu se arata atras in primul rand de problematica personalitatii de exceptie aflata in cautarea echilibrului sau interior pe care de obicei il descopera in iubire . Mai mult decat experiente metafizice, trairile lui Dionis sunt stari de sentiment.Translatia lui in timp si spatiu are in cele din urma scopul precis de a castiga un teritoriu ideal al iubirii, un Eden selenar ca aici , o insula a lui Euthanasius ca in Cezara. Tinta fiind deci caracterizarea lirica a tipologiei romantice , scheletul descriptiv si epic al nuvelei ramane secundar si nimeni nu va face negresit din Eminescu un prozator.Caci de buna seama si proza fantastica are legile ei si daca imaginatia poate modifica in orice chip datele realitatii , accentul trebuie sa cada mereu pe interesul relatari epice , cu atat mai captivanta, cu cat mai inimaginabila .Nu ipostazele fantastice care decurg dintr-o ipoteza metafizica par sa fie incununarea artei lui Eminescu in Sarmanul Dionis .Imaginea feerica a cosmosului apare nu o data si in poezia lui si atmosfera de acolo nu se schimba in esenta nici aici.Elementul revelator iese numai din tiparele acestei tipologii omenesti pe care ne-o propune Dionis si care corespunde negresit tipologiei romantice universale , cum opera intreaga a poetului e reprezentata pentru orientarea marelui curent european .Dar cadrele ei generale sunt umplute aici cu o substanta de viata si spiritualitate care e tipic eminesciana si a carei insusire de capetenie pare sa fie impletirea farmecului contemplativ cu vibratia dureroasa a unei melancolii impacate cu sine si izvorand din intelepciunea pastorului mioritic. Romana http://referate.ciorna.com/referat-2075-sarmanul-dionis-m.eminescu-nuvela.html http://referate.ciorna.com/referat-2075.html Sarmanul Dionis-Mihai Eminescu Titlul nuvelei “Sarmanul Dionis” isi incadreaza de la bun inceput eroul in galeria personajelor romantice persecutate de soarta, marginalizate de o societate in cel mai bun caz indiferenta. Prin conditia sa de “sarman”, descendent al unei familii nobile saracite, Dionis ar putea sta alaturi de eroii lui Victor Hugo din “Mizerabilii”. Aceasta ipostaza, initial umila face insa posibile si viitoarele rasturnari spectaculoase ale soartei: descoperirea originii adevarate a eroului, avand drept rezultat ocpuarea unei pozitii inalte in societate, implinirea unei iubirii altfel imposibile datorita diferentelor sociale. k8y3ye Pozitia umila este caracteristica eroului din basme, adesea orfan sau fiu de vaduva, ignorat de toti, dar care se dezvaluie ca fiind o persoana de natura exceptionala. Dupa parearea lui Mircea Eliade aceasta conditie de sarman, de orfan nu este decat o deghizare a “sacrului in profan”. Adevaratul erou isi va releva natura exceptionala doar in cursul intamplarilor miraculoase pe care ii este dat sa le infrunte. Nimeni nu-l poate banui pe “sarmanul Dionis”, umil copist in Bucuresti, fiu de vaduva cu o nastere obscura de a avea capacitatea de a cuprinde in gandire o lume mult mai bogata, inaccesibila profanilor sai contemporani; nimeni nu-l crede capabil de a-si transpune existenta in alti timpi si alte epoci. “Saracia” in lumea profana e compensata de bogatia trairii in “viata ca vis”. Deci titlul nuvelei realizeaza atat incadrarea in tipologia romantica a eroului cat si deschiderea simbolica a nuvelei. “Sarmanul Dionis” reuneste o serie de teme romantice: natura, iubirea precum si conditia omului de geniu. Este o nuvele pe tema transmigratiei sufletului, a metempsihozei. Eminescu valorifica o idee a lui Schopenhauer dupa care timpul si spatiul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic, compusa dintr-un numar de modele eterne, “umbre” ale individului fizic. Prin vis, omul poate iesi din determinarile sale spatiale si temporale, devenind parte a totului, deci are posibilitatea de a trai simultan formele sale trecute sau viitoare existente in substanta vesnica. Pornind de aici, “Sarmanul Dionis” devine povestea dramatica a unei initieri in tainele mari si ultime ale Universului, initiere esuata prin cutezanta de identificare cu Dumnezeu. Din punct de vedere al particularitatilor narative, nuvela este o constructie auctoriala, in care naratorul este autorul insusi, aflat intr-o pozitie demiurgica, de rostirea caruia depind toate intamplarile si intregul destin al personajelor. Se determina in nuvela un prolog si un epilog. Prologul are un caracter speculativ, ne sunt prezentate idei filosofice cu privire la raportul dintre parte si intreg, spatiu si timp care se afla numai in sufletul nostru si lumea e visul sufletului nostru, pentru fiecare s-ar putea sa fie altfel, deci omul are puterea sa cunoasca tainele lumii ca magicienii egipteni sau asirieni. Toate aceste idei apar in mintea unui tanar copist care trecea printr-o cafenea. Dionis este un tanar copist, care desi se trage dintr-o familie de aristocrati, are o situatie materiala precara. Este crescut de mama sa cu pretul unor mari sacrificii. Dionis, inzestrat cu o capacitate de intelegere iesita din comun, apare ca un om cu inclinatii spre meditatia filosofica. Si, pentru ca speculatiile nu-i sunt suficiente apeleaza la invataturile lui Ruben, la cartea de astrologie imprumutata de la Riven. Astfel, intr-o seara ploioasa si rece se cufunda in descifrarea acestei carti, dar la un moment dat lumanarea se consuma, iar el continua sa citeasca la umbra lunii. El vede chipul ingeresc al unei fete la fereastra vecina, dar aceasta dispare curand in intuneric. Pentru a putea descifra cartea, Dionis se intoarce in timp, pe vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul calugarului Dan, elevul dascalului Ruben. La indemnul umbrei sale, Dan (Dionis) purcede la o calatorie cosmica in luna, alaturi de iubita sa, Maria, fiica spatarului Mesteacan. Si aici fericirea este relativa datorita triunghiului in care se afla ochiul de foc si proverbului scris intr-o araba straveche. Dan incearca sa dezlege aceasta enigma, indrezneste chiar sa se considere parintele Unversului, insusi Dumnezeu, fapt care-i aduce prabusirea, intoarcerea la o conditie telurica. Trezindu-se Dionis isi da seama ca de fapt adormise in gradina. Dupa ce se desteapta din nou vede la fereastra casei de vizavi o fata ce corespunde celei din vis. Ii trimite o scrisoarea in care ii marturiseste pasiunea pentru ea, iar apoi se imbolnaveste. Este ingrijit de tutorele Mariei, dupa care se casatoreste cu aceasta, casatoria fiind vazuta ca o implinire a unei iubiri. Finalul nuvelei surprinde un moment de armonie conjugala din viata de mai tarziu a lui Dionis. O trasatura a nuvelei este timpul relativ al actiunii intr-o compozitie bazata pe ambiguitatea planurilor narative: unul al lui Dionis cu miscarile, ideile, sentimentele lui si celalalt al lui Dan cu nedumeririle, aspiratiile si prabusirile lui. Primele doua parti sunt distincte si nu se precizeaza clar cine pe cine viseaza: Dionis pe Dan, proiectandu-se in trecut, sau Dan pe Dionis, pe o traiectorie viitoare. Evenimentele ce se succed: hotararea lui de a scrie fetei, alunecarea in lesin dupa un semn de raspuns, refacerea visului in care Dan se intoarce in chilia lui si se substituie propriei umbre adormite de mult, iesirea lui Dionis din fierbinteala delirului, limpezirea de sine si descoperirea uimitor de firicita cu baietanul de alaturi care-l ingrijea era chiar copila pe care o iubise fara sperante, toate aceste reusesc sa-l convinga pe cititor ca planul real este cel al lui Dionis si cel fantastic al lui Dan. Nuvela are momente ale subiectului specifice unei opere epice daca luam in considerare ca exista un singur nivel al subiectului: cel al existentei lui Dionis si al aventurii sale initiatice. Nivelul lui Dan poate fi interpretat ca aventura lui Dionis in somn si el are momente ale subiectului: expozitiunea -; marcata de trezirea lui Dan din somn cu o carte in mana pe o campie, intriga -; drumul spre Ruben si discutia cu acesta, punctul culminant -; marcat de cutezanta lui Dan de a se identifica cu Dumnezeu si de prabusirea lui pe pamant, deznodamantul -; Dionis lesina si Dan trece in figura umbrei adormite din patul sau, umbra se lipeste de perete semn ca pactul cu diavolul a incetat. Nuvela are si un epilog care trimite toata aventura intr-un alt plan, in care se intrepatrund psihologia existentiala, mitul si filosofia. Personajele sunt caracterizate prin antiteza. Apar dubletele Dionis -; Dan, copila blonda -; Maria, Ruben -; Riven etc. Cu exceptia lui Dionis, toate personajele se contureaza prin intamplari, comportament, replici, aceste personaje fiind doar niste simboluri intr-o poveste pe tema transmigratiei sufletului. Dionis -; Dan este Eminescu insusi dar cu anumite diferente, modul de gandire, starea interioara sunt ale autorului care se proiecteaza in acest personaj care are toate trasaturile unui personaj romantic. Este un personaj exceptional in imperjurari exceptionale. El este un orfan nefericit, sarac, nevoit sa-si castige existenta printr-o munca obscura, dar aceasta aparenta umila ascunde o putere de gandire capabila sa-i schimbe destinul. Dionis -; orfanul, copistul sarac, indragostitul fara speranta pare a apartine unui romantism monir, pe cand Dan, animat de patima luciferica a cunoasterii apartine unui “romantism inalt”. Personaj romantic, Dionis, care isi duce existenta intr-o camera cu peretii umezi si plini de mucegai, este nevoit sa accepte realitatea potrivit careia isi poate atinge idealul doar partial si aceasta numai prin iubire, care in plan terestru inseamna creatie. Portretul sa fizic se incadreaza in tiparele romatice: este de o frumusete demonica, cu parul negru “prelung care curge in suvite pe spate”, “ochii ii sunt de o adancime tulburatoare, iar fata copilaroasa poarta in acelasi timp amprenta maturitatii”. Tatal sau murise intr-un spital de alienati, mama sa murise si ea, iar el era un cugetator sceptic si solitar, un artist superstitios care era preocupat de carti tainice de magie, cenzurate de biserica. El ignora prin deprinderi, locuinta, comportament confortul civilizatiei si traia doar in lumea ideilor, prefigurand imaginea “batranului dascal”, simbol al geniului eminescian. Era timid si stangaci, iubind in taina si fara speranta. Dionis viseaza si acest vis se organizeaza intr-o naratiune fantastica, in care Dionis isi dezvaluie setea de cunoastere si stiinta de a dobandi formulele magice ale migrarii in timp si spatiu, puterea de a iubi si de a darui iubitei senzatia de participare la nasterea sentimentelor personajelor initiale din Eden. Dionis este pedepsit si se prabuseste din vis, dar el demonstreaza ca ceea ce da valore omului sunt fortele sale interioare, gandirea, sentimentele. Puterea de cunoastere a lui Dan -; Dionis se afla sub semnul gandirii filosofice dar si a celei magice. Protagonistul nuvelei este o ipostaza romantica atat a lui Faust cat si a “ucenicului vrajitor”, in timp ce batranul anticar Ruben -; Riven este ispititorul Satana, dar si Maestrul care-l ajuta pe Dan -; Dionis sa-si depaseasca simpla conditie de muritor si sa patrunde in tainele comsice. Salvatoare pentru erou este insa iubirea absoluta, izbavitoare, care-l integreaza din nou in familia marilor romantici si-l apropie de Hyperion. Iubita sa, Maria, simbol al puritatii este intruchiparea acestei iubiri absolute. Ea ii aduce geniului cazut izbavirea, il va salva de la un esec existential. Pe Maria autorul o caracterizeaza direct si foarte plastic: “un inger bolnd ca o lacrima de aur, mladioasa ca un crin de ceara”. Ruben este si el de o “frumusete antica”. Numele “Dionis” sugereaza dimensiunea frenetic dionisiaca a cunoasterii, iar Ruben e focul autodevorator, pe cand iubita lui Dinos poarta numele Fecioarei Maria. Stilul eminescian se remarca aici prin ironia naratorului fata de aventura eroului sau. De asemenea, este un stil solemn. Apar metafore deosebit de sugestive: “Dumnezeu e vreme, izvor, o roata ce cuprinde deodata toate spitele”, “sufletul e un fir de colb pe o roata miscata de foc” etc. Figurile de stil preponderente sunt epitetul ornat, comparatia, personificarea, metafora. Arhaismele si neologismele au valoare gnomica. Elemente specifice esteticii romantice in aceasta nuvela sunt: - caracterul exceptional al personajului - cultivarea imaginatiei, care elimina aproape cu desavrsire observatia realista sau analiza psihologica - prezenta unor teme si motive specifice romantismului (viata ca vis, zborul cosmic, setea de absolut, revolta luciferica, damnarea eroului) - ironia romantica. Personajul exceptional, care se revolta impotriva credintei sale traverseaza o aventura existentiala in care limitele spatiale si temporale sunt abolite. Sub semnul munii, al muzicii dar si sub semnul magiei din cartea lui Zoroastru, Dionis isi va intalni dublul, calugarul Dan, din vremea mitica a lui Alexandru cel Bun. Prin revolta sa in fata conditiei umane limitate in cunoastere, Dan -; Dionis este un erou titanic, un Lucifer. Romana http://referate.ciorna.com/referat-2074-sarmanul-dionis-m.eminescu-rezumat.html http://referate.ciorna.com/referat-2074.html SĂRMANUL DIONIS de Mihai Eminescu - rezumat - Nuvela începe cu o mediataţie a autorului. Acesta susţine că trecutul, prezentul şi viitorul sunt prezente numai în sufletul oamenilor. El susţine şi ideia reîncarnarii. După scurta introducere făcută de autor începe nuvela cu adevărat.Este prezentată o seară mohorâta în care ploua şi fulgera. Pe drumul satului ne este prezentat un trecător udat de ploaie. Acesta intră într-o cârciumă pentru a aştepta pâna se linişteşte ploaia. Acest trecător este Dionis. El este un copil orfan. Când s-a oprit ploaia Dionis plecă de la cârciumă spre casă. Casa era înconjurată de ierburi si pereţii de abia se mai ţineau. În interior era o masă plină cu cărţi, un pat de scânduri acoperit cu paie iar pe perete era un tablou al tatălui său. Autorul face o comparaţie intre Dionis şi chipul tatălui deducând o foarte mare asemănare. Odată aşezat la masă Dionis începe a visa detaşându-se de lumea reală. În primul său vis visează că în castelul de lângă casa sa aude pe cineva cântând la pian. El este atras de acest sunet însă visul se spulberă si Dionis se trezeşte. După ce deschide o carte acesta începe a visa. De data aceasta este Dan, un calugăr. Dan se vede pe un câmp citind o carte. După un timp acesta se scoală îndreptându-se spre maestrul Ruben. Maestrul Ruben îi spune că este adevărată teoria egipteană a trecerii sufletului prin mai multe trupuri. El îi dezvaluie lui Dan secretul cărţii. Astfel Dan trebuie să citească pagina a şaptea unde sunt toate cele necesare pentru a intra in eternitate. Când vru să plece de la Ruben, Dan observă că acesta se transformă într-o fiinţă demonică. Apare şi Satan bucuros că a reuşit să-l prindă în sfârşit şi pe Ruben. Dintr-o data locul acţiunii se schimbă in casa lui Dan(Dionis). Aici Dan vorbeşte cu umbra sa. Aceasta a fost martora tuturor trupurilor în care a fost sufletul lui Dan. Umbra îi spune că atunci când s-a întrupat în Dan el a baut din apa Lethei care l-a facut să uite totul. Tot umbra îi propune desprinderea sufeltului lui Dan pentru ca acesta să ajungă nemuritor iar umbra sa îi va ţine locul. Umbra se angajează să noteze toate evenimentele care se petrec cât a fost plecat. Aceasta îl avertizează că o secundă în eternitate înseamnă mii de ani pe pământ. Dan acceptă şi ajunge să se vadă depărtâdu-se de propriul corp şi îndreptându-se spre cer. Totuşi el se întoarce pentru a o lua şi pe Maria. După ce aceasta acceptă cei doi se îndreaptă spre lună. Aici sunt înconjuraţi de îngeri care le îndeplinesc gândurile. Totuşi ei observă o poartă mare care nu se poate deschide şi după care presupun ei că se află Dumnezeu. Încercând a-i întreba pe îngeri aceştia nu răspund ci doar zâmbesc. Acest lucru îl face să creadă pe Dan că el este Dumnezeu. El nu apucă să rostească tot numele că o mulţime de fulger îl prigonesc din eternitate. Locul acţiunii se schibă încă odată. De data aceasta Dan este întins pe podea şi nişte medici îl examinează. Îl vede şi pe Ruben căruia îi spune despre notiţele făcute de umbra sa. Ruben găsi aceste foi într-un sertar. Dar deodată Dan observă că doctorii nu sunt pentru al vindeca ci doresc umbra sa întiparită pe perete. Dan trase concluzia că Ruben l-a vândut chinuitorului de suflete. Astfel se termină nuvela propriuzisă. La final intervine dinou autorul. Acesta întreabă cititorii dacă şi-au dat seama care este personajul imaginar Dan sau Dionis. În final Eminescu subliniază ideia vieţii ca teatrul. Cu privire la trecerea sufletului de la un corp la altul Eminescu dă un citat din Théophille Gautier: “Îmi pare c-am trăit odată în Orient, şi când în vremea carnavalului mă deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevăratele mele vesminte. Am fost întodeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.” BIBLIOGRAFIE 1. Eminescu, Mihai, Proză, Bucureşti, Editura Albatros, 1976 Romana http://referate.ciorna.com/referat-2073-alexandru-lapusneanul-c.negruzzi-caracterizare-norodul.html http://referate.ciorna.com/referat-2073.html Norodul - personaj episodic de nuvela istorica - - personaj colectiv - - personaj romantic - "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi - nuvela istorica si romantica - Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche. Tema nuvelei ilustreaza evocarea unei perioade agitate din istoria Moldovei, a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569). Costache Negruzzi creeaza, in literatura romana, primul personaj colectiv realizat pentru prima oara dupa regula de miscare si de gandire unitara, surprinzand psihologia masei taranesti in existenta sa dramatica. Cu peste o suta de ani inainte, Dimitrie Cantemir construise un prim personaj colectiv in "Istoria ieroglifica", in viziunea caruia poporul era metaforizat prin "muste". Cantemir relateaza rascoala taraneasca din vremea lui Mihail Racovita, cauzata de crunta exploatare la care erau supusi taranii, carora autorul le ia apararea, pentru ca ei sunt gata "pentru slobozenie si mosie cu cinste a muri, decat prin multi vecii cu necinste a trai". Suferintele indurate de masele taranesti, lipsurile pe care le suportau din pricina lacomiei boierilor in timpul domniei lui Mihail Racovita se aseamana cu chinurile si durerile provocate de aceeasi aviditate dovedita si in vremea lui Alexandru Lapusneanul. Cantemir facea, in opera citata, o afirmatie care si-a dovedit veridicitatea de-a lungul zbuciumatei istorii romanesti: acolo unde legea nu este respectata si atata timp cat numai bunul plac domneste in Moldova, rascoalele sunt o reactie fireasca a poporului. In nuvela "Alexandru Lapusneanul", Negruzzi relateaza o astfel de revolta provocata de nedreptatile, lacomia si rautatea boierilor, reactie de.care profita cu inteligenta si nerusinare domnitorul, pentru a scapa de unul dintre cei mai vicleni boieri, vornicul Motoc. Dupa ce fusesera omorati cei 47 de boieri veniti la ospatul lui voda, putinii slujitori aflati in curte, care scapasera cu viata sarind peste ziduri, "dasa larma pe la curtile boierilor", asa ca o multime "de norod, tot orasul" venise la portile curtii domnesti, ca sa afle ce se intampla. Lapusneanul, instiintat de venirea norodului, trimise pe armas sa-i intrebe "ce vor si ce cer" si-si exprima fata de Motoc pornirea de "a da cu tunurile in prostimea aceea". Motoc este de acord, deoarece daca au murit atatia boieri, "nu-i vro paguba c-or muri cateva sute de mojici". intrebata ce vrea, "prostimea ramasa cu gura cascata", deoarece ei venisera fara un scop anume, se luasera unii dupa altii,-ca si acum cand incep spontan sa-si strige nemultumirile: "- Sa micsureze dajdiile! [...] Sa nu ne mai jafuiasca! [...] Am ramas saraci! N-avem bani! Ne i-au luat toti Motoc!" si brusc, toti ca unul, incep sa scandeze: "Capul lui Motoc vrem!". Numele ticalosului boier "fu ca o schinteie electrica", iar "toate glasurile se facura un glas, si acest glas striga: «Capul lui Motoc vrem»". Motoc, inspaimantat peste masura, incepe sa se lamenteze si sa se roage Maicii Domnului, jurandu-se sa ridice o biserica, "sa postesc cat voi mai ave zile, sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!". Imediat insa, in contradictie cu smerenia anterioara, il roaga pe voda sa puna "tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sunt boier mare; ei sunt niste prosti!". Voda ii raspunde taios, cu sange rece: "Prosti, dar multi, [...] sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?" si, profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc multimii dezlantuite, care se repede asupra lui ca o "idra cu multe capete [...] si intr-o clipala il facu bucati". Lapusneanul pedepseste astfel un alt boier tradator, fara ca sabia lui sa se fi manjit de sangele lui, asa cum ii promisese. Personajul colectiv este surprins magistral, nu se poate identifica niciun chip, toate fetele au aceeasi expresie nehotarata, nedumerita, parand ale unui singur om: "Prostimea ramase cu gura cascata". Este evidentiata psihologia de grup, conturata prin miscarea trupurilor care se aduna incet, din nevoia unitatii de actiune, constituindu-se treptat mtr-o singuru fiinta: "Incepu a se strange cete-cete". Reactia "multimii burzuluite" este in crescendo, de la mimica, la gesturi, apoi la revendicari auditive: "Toate glasurile se facura un glas", "Sa micsureze dajdiile! [...] Sa nu ne mai jafuiasca! [...] Am ramas saraci! N-avem bani! Ne i-au luat toti Motoc!". Oamenii sunt dezorientati de intrebarea domnitorului, pentru ca nu se asteptau sa fie luati in seama. De aceea, spiritul gregar (de turma) invinge si ei isi formuleaza doleantele, impulsionati de primul glas auzit. si brusc, toti ca unul, incepura sa strige "Capul lui Motoc vrem!". Numele boierului asupritor provoaca o puternica emotie colectiva , care "fu ca o schinteie electrica" ce aprinse toate piepturile. Dupa ce Lapusneanul il da pe Motoc multimii, care se arunca asupra lui ca o "idra cu multe capete [...] si intr-o clipala il facu bucati", oamenii s-au descarcat de chinurile si necazurile indurate si, satisfacuti de crunta razbunare, striga intr-un glas "Sa traiasca maria-sa voda!", naratorul explicand efectul asupra gloatei: "si, multamindu~se de asta jertfa, se imprastii". Dinamismul si dramatismul scenei linsarii lui Motoc, in care multimea se dezlantuie intr-o atitudine colectiva se realizeaza printr-o aglomerare de verbe revendicative la conjunctivul cu nuanta imperativa: "sa micsureze dajdiile!", "sa nu ne zapciasca!", "sa nu ne mai impileasca!", "sa nu ne mai jafuiasca!", ajungand la sentinta impotriva vinovatului: "Motoc sa moara! Capul lui Motoc vrem!". Naratorul are maiestria artistica de a surprinde psihologia multimii constituite ca un singur personaj, prin substantive si expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "tot orasul", "cateva sute de mojici", "prostimea", "prosti", "multime", "idra cu multe capete". O alta creionare a personajului colectiv o face Filimon in capitolul sugestiv intitulat "Cu rogojina aprinsa-n cap si cu jalba in protap", din romanul "Ciocoii vechi si noi", un adevarat succes al psihologiei maselor inregistrand Liviu Rebreanu in romanul "Rascoala". Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, George Calinescu afirma ca aceasta "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de.gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista". Romana http://referate.ciorna.com/referat-2072-alexandru-lapusneanul-c.negruzzi-caracterizare-motoc.html http://referate.ciorna.com/referat-2072.html Motoc - personaj secundar de nuvela istorica - - personaj atestat istoric - - personaj romantic - "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi - nuvela istorica si romantica - Motoc, personaj secundar al nuvelei istorice "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, este un boier lacom si nemilos, avid de putere si de avere, individualizandu-se, mai ales, prin viclenie, fiind "deprins a se ciocoi la toti domnii". Motoc are atestare istorica, el fiind mentionat in mai multe documente, dar Costache Negruzzi construieste personajul avand ca sursa de inspiratie "Letopisetul Tarii Moidovei" scris de Grigore Ureche. In timpul primei domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1552-1561), Motoc "fu atotputernic si credincios tronului", insa catre sfarsitul perioadei, "Mofoc este corupt si adus a trada in lupta pe domnitorul sen, care, invins, fuge in josul tarii, pe 10 nov.1561". (C.Diaconovich, "Enciclopedia Romans.") In cronica sa, Grigore Ureche noteaza faptul ca Stefan Tomsa trimisese, ca sa-l intampine si sa incerce sa-l intoarca pe lapusneanul in hotararea de a ocupa tronul Moidovei, pe "Motoc vornicui si Veverita postelnicul si cu Spanciog spatar", imprejurare cu care si Negruzzi isi incepe nuvela. Fictiunea auctoriala (a autorului - n.n.) a creat personajul pentru a contura mai convingator cruzimea domnitorului, intrucat adevarul istoric atesta faptul ca Mojoc a fost ucis la putin timp de la urcarea pe tron a lui Lapusneanul: "Vazandu Tomsa voda ca impotriva acei puteri nu va putea sta, cu sfetnicii sai, cu Motoc vornicui si Veverita postelnicul si cu Spanciog spatar, au trecut in Tara Lesasca si s-au asezat la Liov [...]". Lapusneanul a trimis "pre sluga sa [...] la Liov de i-au tdiat capul Tomsii si lui Motoc vornicui si lui Spanciog spatariul si lui Veverita postelnicul", ingropandu-i apoi la manastirea Onofrie. (Grigore Ureche, "Letopisetul Tarii Moidovei"). Trasaturile caracteriale ale personajului reies in mod direct din referirile naratorului si ale altor personaje si indirect din vorbele, atitudinea sifaptele lui. Ca mesager al lui Tomsa, atitudinea lui Motoc este mai intai indrazneata, chiar insolita, propunandu-i lui Lapusneanul sa renunte la tron, intrucat "norodul nu te vrea, nici te iubeste". Reactia taioasa si amenintatoare a acestuia schimba cu totul comportarea boierului, care devine lingusitor si, "cazand in genunchi", ii cere sa aiba incredere in ei, boierii. Lapusneanul ii reproseaza lui Motoc tradarea din prima domnie, pentru ca acesta, "fiind mai mare peste ostile mele, cum ai vazut ca m-au biruit, m-ai lasat", fapt atestat istoric si consemnat in cronica lui Ureche. Ticalosia binecunoscuta a lui Motoc reiese din caracterizarea directa facuta de personajul Lapusneanul, care-l considera "invechit in zile rele si deprins a te ciocoi la toti domnii", scotand in evidenta si alte insusiri ale boierului: lingusirea si perfidia. Slugarnic si dorind sa castige bunavointa lui Lapusneanul, Motoc isi exprima loialitatea, asigurandu-l ca "un fir de par nu se va clati din capul inaltimei-tale". Reactia amenintatoare a voievodului - "... ai vandut pre Despot, m-ai vandut si pre mine, vei vinde si pre Tomsa" - il infricoseaza si, ca urmare, atitudinea lui devine mai josnica si mai fatarnica decat oricand. Naratorul caracterizeaza, indirect, printr-o maxima, aceasta comportare infama: "Motoc li saruta mana asemenea canelui care, in loc sa musce, linge mana care-l bate". Faptul este dovedit, indirect, si prin atitudinea lui Motoc, deoarece ii ofera sprijinul lui Lapusneanul sa ocupe tronul Moldovei, desi il intampinase ca mesager al lui Tomsa. Prin caracterizare directa, naratorul noteaza satisfactia personajului atunci cand voda ii promite ca sabia lui "nu se va manji in sangele tau". Motoc socoteste ca a repurtat o victorie asupra lui Lapusneanul, fiind "multamit de fagaduinta ce castigase" si constient de faptul ca "Alexandru-voda o sa aiba nevoie de un intrigant precum era el". Motoc nu are niciun scrupul, profita de avantajele functiei de vornic la Curtea domneasca pentru a stoarce taxe si biruri exagerate din munca bietilor tarani. De aceea, el este linsat de norodul venit la portile palatului, care a cerut intr-un glas "capul lui Motoc, vrem". Din comportamentul manifestat in acest episod, reies in mod indirect si alte insusiri ale personajului. Crud si plin de ura, Motoc ii spune domnitorului sa puna tunurile pe multime, apoi, las, incepe sa se vaicareasca si sa se lamenteze: "fie-va mila de jupaneasa si de copilasii mei! lasati-ma sa ma spovedesc!". Viclcan si abject, boierul inalta rugi Fecioarei Maria sa-l scape de primejdie, jurandu-se sa faca o biserica, sa posteasca tot restul vietii, dar imediat infatuarea si rautatea ies la suprafata: "Pune sa deie cu tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sunt boier mare; ei sunt niste prosti!". Trasaturile vornicului Motoc sunt ilustrate direct de catre narator - "striga ticalosul", "ticalosul boier" si indirect prin atitudinea si vorbele personajului - "plangea, tipa, suspina", "se bocea ca o muiere", "isi smulgea barba" -, autocompatimindu-se cu lasitate: "Oh! pacatosul de mine'.", "Oh! "Nenorocitul de mine!". Motoc este un personaj individual, avand un rol determinant in realizarea conflictuiui nuveiei si in desavarsirea imaginii politice a Moldovei din timpul domniei lui Alexandru Lapusneanul. Arta de narator a lui Negruzzi este remarcabila mai ales prin forta de construire a gesturilor patetice, prin cuvintele memorabile ale personajelor si prin observatia atenta auctoriala in introspectarea reactiilor si a atitudinii acestora. Invocatiile lui Motoc adresate Sfintei Fecioare scot in relief, indirect, perfidia si ticalosia personajului, care este in stare sa promita orice numai sa scape de mania norodului: "Oh! pacatosul de mine", "Maica preacurata fecioara, nu ma lasa sa ma prapadesc!...", "Nascatoare de Dumnezeu, scapa-ma de primejdia aceasta". Naratorul se implica emotional in actul justitiar, satisfactia ca boierul este pedepsit pentru toate nelegiuirile este ilustrata prin epitete sugestive pentru marsavia personajului: "ticalosul boier", "ticaitul boier", precum si prin verbele la imperfect, sugerand si o ironie caustica: "si plangea, si tipa, si suspina"; "racnea cat putea". Imaginile vizuale sunt foarte sugestive pentru moartea violenta de care are parte Motoc: "Vrea sa se sprijineasca in picioare, dar se impedeca de trupurile confratilor sai si luneca pe sangele ce se inchegase pe lespezi"; "Ticalosul boier cazu in bratele idrei acestei cu multe capete, care intru o clipala il facu bucati": In "Istoria literaturii romane", editata de Academia Romana, se afirma ca scriitorul Costache Negruzzi "a adus o contribute esentiala la procesul de dezvoltare a limbii si literaturii romane din perioada pasoptista", mai ales prin nuvela "Alexandria Lapusneanul" care "va ramane totdeauna un model perfect de stil, de limba frumoasa, de creatie dr Romana http://referate.ciorna.com/referat-2071-alexandru-lapusneanul-c.negruzzi-caracterizare-doamna-ruxandra.html http://referate.ciorna.com/referat-2071.html Doamna Ruxandra - personaj secundar de nuvela istorica - - personaj atestat istoric - - personaj romantic - "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi - nuvela istorica si romantica - Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche, "Letopisetul Tarii Moldovei", ce ilustreaza perioada cuprinsa între anii 1359 si 1594. Tema nuvelei ilustreaza evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei si anume cea de a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569). Doamna Ruxanda, personaj secundar al nuvelei istorice "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, este sotia domnitorului si fiica "bunului Petru Rares", asadar eroina are atestare istorica. Componenta istorica a eroinei, insusirile exceptionale rezultate din fictiunea naratorului contureaza un personaj romantic reprezentativ pentru literatura romana. Doamna Ruxanda este inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau, care ocupase pentru a doua oara tronul Moldovei (1564-1569) cu scopul de a se razbuna pe boierii tradatori din prima domnie. In conturarea personajului, naratorul apeleaza la antiteza dintre blandetea, delicatetea Doamnei Ruxanda si cruzimea, violenta sotului sau, domnitorul Alexandru Lapusneanul, procedeu romantic folosit pentru amplificarea emotiei si intensificarea trairilor naratarului (cititorul caruia i se adreseaza naratorul imaginar pe parcursul discursului sau narativ - n.n.). Trasaturile morale reies, in mod indirect, din vorbele si atitudinea eroinei. Fire sensibila si miloasa, ea il roaga pe domnitor sa nu mai verse sange si sa inceteze cu omorurile: "- Vreau sa nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad capete taiete, ca sare inima din mine". Ruxanda este puternic impresionata de cuvintele amenintatoare ale vaduvei unui boier ucis de voda, care o amenintase, "Ai sa dai sama, doamna!", pentru ca "barbatul tau ne taie parintii, barbatii si fratii". Cu profunda credinta in Dumnezeu, sotia incearca sa-l convinga dandu-i argumente religioase si explicandu-i ca in fata divinitatii sunt importante cinstea si omenia, deoarece "cu manastirile nu se rascumpara sangele, ci mai ales ispitesti si infrunti pre Dumnezeu, socotind ca facand biserici il poti impaca". Zambind, Alexandru-voda ii promite pentru a doua zi "un leac de frica", dar cand o cheama sa-i arate piramida construita din cele 47 de capete ale boierilor ucisi, Ruxanda lesina la vederea acestei grozavii, spre dezamagirea domnitorului: "Femeia tot femeie [...], in loc sa se bucure, ea se sperie". Faţa de Doamna Ruxanda, naratorul are o simpatie vadita, intrucat o caracterizeaza direct printr-un epitet, "gingasa Ruxanda", ce exprima nobletea si delicatetea ei sufleteasca. Pentru verosimilitatea istorica a personajului, Costache Negruzzi face o scurta biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere directa la "cronica", ceea ce argumenteaza atestarea istorica a eroinei. Dupa moartea tatalui sau, bunul domnitor Petru Rares, Ruxanda ramasese orfana la o varsta frageda, sub tutela celor doi frati mai mari, Ilias si Stefan. Urmand la domnie tatalui sau, Ilias se dovedise un desfranat, ba, mai mult, trecuse la mahomedanism, iar fratele sau, Stefan, ocupand tronul dupa el, se dovedeste chiar mai rau, saracind tara si fiind un afemeiat nestapanit. Negruzzi citeaza din nou pe cronicar, de aceasta data cu fraza: "Nu haladuia de raul lui nicio jupaneasa, daca era frumoasa, zice hronicarul in naivitatea sa". Stefan fusese ucis de boieri, iar tanara domnita este harazita lui Joldea, "pre care ei il alesesera de domn". Adevar istoric este si felul in care Alexandru Lapusneanul se casatoreste cu domnita Ruxanda, care ramasese singura din intreaga familie. In dorinta de a ocupa tronul Moldovei si ca sa-l misture ca pretendent la mana domnitei Ruxanda, Lapusneanul ii taiase nasul lui Joldea, din care cauza acesta se retrasese la manastire. Ca sa atraga simpatia poporului prin memoria "bunului Petru Rares", a carui domnie era inca vie, Lapusneanul "lua el pre fiica lui" de sotie si astfel devine domnitorul Moldovei. Destinul doamnei Ruxanda fusese, asadar, dramatic, pentru ca "vazuse murind pre parintii sai, privise pre un frate lepadandu-si relegea, si pre celalalt ucis". Naratorul o caracterizeaza, in mod direct, printr-un epitet dublu, "trista si tanjitoare", iar prin comparatia "ca floarea expusa arsitii soarelui, ce nu are nimica s-o umbreasca", sugereaza, indirect, sensibilitatea si sufletul chinuit al Ruxandei. Casatorita prin viclenie cu Alexandru Lapusneanul, "gingasa Ruxanda" ar fi fost dispusa acum "sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cat de putina simtire omeneasca". Mama iubitoare si sotie devotata, domnita este ingrozita de amenintarile pe care voda le profereaza la adresa ei si a fiului lor, avand parte de inca o suferinta sfasietoare, pentru ca este silita sa aleaga intre sot si copil, asa cum o indeamna si Spancioc: "alege intre barbat si intre fiu". Eroina isi strange "cu furie copilul la san", cere sfatul mitropolitului Teofan cu privire la decizia pe care urmeaza sa o ia si, cu binecuvantarea acestuia, accepta sa puna otrava in pahar si sa-i dea sotului bolnav s-o bea. Dusmanii domnitorului, Spancioc si Stroici, o silesc sa-l otraveasca motivand ca "viata mariei-tale si a copilului acestui este in primejdie". Ruxanda traieste un acut conflict interior, stare sugerata, indirect, de narator printr-un epitet dublu, "tremuranda si galbana". Pacatul savarsit o ingrozeste si, cu lacrimi in ochi, le spune celor doi boieri veniti sa se răzbune pe voda: "- Voi sa dati seama inaintea lui Dumnezeu [...], ca voi m-ati facut sa fac acest pacat". Probabil ca si acest episod al otravirii lui voda Lapusneanul l-a determinat pe Al.Russo sa-l numeasca pe Costache Negruzzi "un Dumas al literaturii moldave". Principalul procedeu artistic de caracterizare a doamnei Ruxanda ramane insa antiteza cu Lapusneanul, prin care naratorul scoate in relief blandetea si delicatetea femeii in contradictie cu sadismul si inversunarea vindicativa a domnitorului. In "Istoria literaturii romane", editata de Academia Romana, se afirma ca scriitorul Costache Negruzzi "a adus o contributie esentiala la procesul de dezvoltare a limbii si literaturii romane din perioada pasoptista", mai ales prin nuvela "Alexandru Lapusneanul" care "va ramane totdeauna un model perfect de stil, de limba frumoasa de creatie dramatica Romana http://referate.ciorna.com/referat-2070-alexandru-lapusneanul-c.negruzzi-nuvela-istorica.html http://referate.ciorna.com/referat-2070.html "ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL" de Costache Negruzzi –nuvelă istorică – nuvelă romantică – Prima nuvelă istorică din literatura română, "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, în primul număr al revistei "Dacia literară", înscriindu-se într-una dintre direcţiile imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput de Mihail Kogălniceanu şi anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica lui Grigore Ureche. Tema: Nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, în timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569). Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită, cu un echilibru solid, fiind organizată în patru capitole, fiecare purtând un m°to semnificativ pentru conţinutul acestuia: • "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." - cuvintele aparţin lui Alexandru Lăpuşneanul, ca răspuns la îndemnul de a renunţa la tronul Moldovei, adresat lui de către boierii veniţi să-1 întâmpine; • "Ai să dai samă, doamnă!..." - este replica văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanul, ameninţare adresată doamnei Ruxanda, soţia domnitorului; • "Capul Iui Motoc vrem..." - sunt cuvintele mulţimii de ţărani, veniţi la Curtea domnească să se plângă de asuprirea boierilor, de sărăcie, de foamete, de viaţa lor devenită insuportabilă; • "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..." - sunt cuvintele lui Alexandru Lăpuşneanul, aflat pe patul de suferinţă, ca o ameninţare împotriva celor care-1 călugăriseră. Compoziţia narativă: Reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de simetrie şi de echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atât de psihologia şi tragismul personajului, cât şi de scenele cutremurătoare; realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul. Construcţia şi momentele subiectului: Acţiunea este clarăşi se bazează pe conflictul bine evidenţiatdintre domnitor şi boierii care-1 trădaseră în prima domnie şi-1 siliseră să părăsească tronul Moldovei. Naratorul omniscient şi naraţiunea la persoana a Hl-a definesc perspectiva narativă a nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar spaţiul narativ este real, Moldova secolului al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de informaţia cu caracter istoric despre Ştefan Tomşa care ucisese cu buzduganul pe Despot-Vodă. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanţarea acestuia de evenimente. Expoziţiunea: Sub motoul "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu... ", care este şi primul episod al nuvelei, naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova, hotărât să ocupe, pentru a doua domnie, tronul ţării, fusese izgonit de către Despot-vodă, printr-un complot pus la cale de marii boieri moldoveni. Acesta, la rândul său, fusese ucis de către Ştefan Tomşa care "acum cârmuia ţara", Alexandru Lăpuşneanul izbutise să adune oşti turceşti şi venise acum în Moldova cu gândul de a izgoni "pre răpitorul Tomşa" şi de a-şi lua înapoi scaunul domnesc, "pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri". De aici reiese conflictul puternic între fostul domnitor şi boierii trădători, împrejurările şi succesiunea la tron a domnitorilor, aşa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei. Aceiaşi boieri care-1 trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl întâmpine aproape de graniţă: vornicul Motoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancoc şi Stroici, Aceştia vor să-1 convingă să renunţe la tron, Heoarece "ţara este liniştită", iar "norodul nu te vrea, nici te iubeşte". Intriga: Este bine evidenţiată, Lăpuşneanul fiind hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei răspunde boierilor, cu ochii scânteind "ca un fulger": "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt". Desfăşurarea acţiunii: Boierii încearcă să-1 convingă să renunţe la ocuparea tronului, apelând la formule patriotarde privind "biata ţară", interesându-se ironic cu ce va sătura el "lăcomia acestor cete de păgâni?". Cu o ură imensă şi cu o sete de răzbunare nestăpânită, Lăpuşneanul le răspunde cu satisfacţie nedisimulată: "Cu averile voastre, nu cu banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării, dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi". Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanul, Motoc cade în genunchi, dar Alexandru nu se lasă păcălit de tertipurile boierului, pe care-1 ştie "învechit în zile rele", deoarece îl trădase "pre Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa". Cu toate acestea, Lăpuşneanul îi promite să-I cruţe, pentru că îi e folositor, ba, mai mult, îi făgăduieşte că "sabia mea nu se va mânji în sângele tău". AI doilea episod are. ca moto "Ai să dai samă, doamnă!... " şi începe cu înscăunarea lui Lăpuşneanul, care este primit de norod "cu bucurie şi nădejde", însă boierii sunt înspăimântaţi, fiind conştienţi că poporul "îi urăşte", iar noul domn "nu-i iubeşte". Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanul este aceea de a arde toate cetăţile Moldovei, în afară de Hotin, cu scopul de a stârpi "cuiburile feudalităţii", apoi trece la pedepsirea aspră a boierilor, le ia averile şi le taie capetele, "Ia cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere [...], capul vinovatului se spânzura în poarta curţii [...] şi el nu apuca să putrezească, când alt cap îi lua locul". Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica "bunului Petru Rareş" înspăimântată de cruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă Să să nu mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile. Ea este impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o ameninţase "Ai.. să dai samă, doamnă!", pentru că "bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi fratii". Zâmbind, Alexandru-vodă îi promite pentru a doua zi "un leac de frică". Prin flash-back, naratorul inserează o scurtă biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere directă la "hronică", din care reiese faptul că, după moartea tatălui său, voievodul Petru Rareş, rămăsese orfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediseră incapabili să domnească. Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea, dar Lăpuşneanul îi tăiase acestuia nasul şi se căsătorise el cu fiica "bunului Petru Rareş", ajungând astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie. Punctul culminant: Incepe odată cu al treilea capitol, care are ca moto "Capul lui Motoc vrem...". în acest episod, secvenţa de la Mitropolie scoate în evidenţă perfidia feroce a personajului. Alexandru Lăpuşneanul "făcuse de ştire tuturor boierilor" să participe împreună la slujba de la Mitropolie, după care erau cu toţii invitaţi "să prânzească Ia curte", cu scopul de a împăca pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea Lăpuşneanul venise la biserică îmbrăcat "cu toată pompa domnească" şi, după ce a ascultat cu smerenie slujba, "s-a închinat pe la icoane [...], a sărutat moaştele sfântului", a rostit un discurs emoţionant, în finalul căruia îşi cere tuturor iertare şi îi pofteşte "pre boieri să vie ca să ospeteze împreună". Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul domnesc, dar ceilalţi boieri "se bucurau de o schimbare" care le dădea nădejdea că vor ocupa iar posturi şi vor aduna noi averi "din sudoarea ţăranului". Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi , "adunându-se boierii, 47 la număr". Spre sfârşitul ospăţului, descris detaliat de narator, la semnul domnitorului, "toţi slujitorii de pe la spatele boierilor" scot jungherele şi-i lovesc, iar alţi ostaşi se "năpustiră cu săbiile în ei". Privind măcelul, vodă râdea satisfăcut, Motoc se silea şi el să zâmbească pentru a-i face pe plac domnitorului, deşi "simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind", deoarece "patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet!". Scena este de factură romantică prin violenţa faptelor şi a imaginilor impresionante. In acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind peste ziduri, "dasă larmă pe la curţile boierilor", aşa că o mulţime "de norod, tot oraşul" venise la porţile curţii domneşti. Lăpuşneanul trimite pe armaş să-i întrebe "ce vor şi ce cer" şi-şi exprimă faţă de Motoc pornirea de "a da cu tunurile în prostimea aceea". Motoc este de acord, deoarece dacă au murit atâţia boieri, "nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici". întrebată ce vrea, "prostimea rămase cu gura căscată", deoarece ei veniseră fără un scop anume, se luaseră unii după alţii, ca şi acum când încep să-şi strige nemulţumirile: "Să micşureze dăjdiile! [...] Sâ nu ne mai jăfuiască! [...] Am rămas săraci! N-avem bani! Ne i-au luat toţi Motoc!". Şi brusc, toţi ca unul, încep să strige "Capul lui Motoc vrem!"-Motoc, înspăimântat peste măsură, se lamentează şi se roagă Maicii Domnului, jurându-se să ridice o biserică, "să postesc cât voi mai ave zile, ă ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!"- Imediat însă, în contradicţie cu smerenia anterioară, îl roagă oe vodă să pună "tunurile într-înşii... Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti!". Vodă îi răspunde cu sânge rece: "Proşti, dar mulţi, r 1 să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?" şi, profitând de această situaţie, Lăpuşneanul îl dă pe Motoc norodului, care se repede asupra lui şi-1 sfâşie, vodă pedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca sabia Iui să se fi mânjit de sânge, aşa cum îi promisese. Linşarea boierului Motoc este o altă scenă de factură romantică prin imaginea violentă a mulţimii, care s-a repezit asupra lui ca o "idră cu multe capete [...] şi într-o clipalăîl făcu bucăţi". Lăpuşneanul pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul mesei, "după neam şi după ranguri", făcând o piramidă de "patruzeci şi şepte căpăţâne, vârful căreia se încheia prin capul unui logofăt mare". Când termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică promis, însă ea leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea domnitorului: "Femeia tot femeie [...], în loc să se bucure, ea se sperie". Deznodământul: Coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc si eu...". Timp de patru ani Lăpuşneanul îşi respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxanda şi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri: "scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe carea avea prepus". Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi Stroici, pe care nu reuşise să-i găsească, simţindu-se mereu în pericol de a fi trădat din nou de aceştia. Se disting în această secvenţă o elipsă narativă şi o elipsă temporală, deoarece naratorul nu relatează întâmplările, ci comprimă în câteva fraze evenimentele celor patru ani. Vodă se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte "de lingoare" şi, "în delirul frigurilor", îl mustră conştiinţa pentru toate cruzimile înfăptuite, de aceea îl cheamă la el pe mitropolitul Teofan, căruia-i cere să-1 călugărească, lăsând moştenitor Ia tronul ţării pe fiul său, Bogdan. Mitropolitul şi episcopii, "crezând că se sfârşeşte, îl călugăriră, Puindu-i nume Paisie" şi-1 proclamă pe Bogdan domn al Moldovei. Spre seară, presimţind apropiatul sfârşit al lui vodă, au sosit în cetate Stroici şi Spancioc. Trezindu-se din starea de inconştienţă şi Văzându-se îmbrăcat în rasa de călugăr, Lăpuşneanul se enervează foarte rău, îşj pierde complet controlul şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi pe fiul său: "M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei". îngrozită de ameninţările lui Lăpuşneanul, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune soţului ei otravă în băutură, fiind încurajată şi de mitropolit, care-1 numeşte "crud şi cumplit". Scena otrăvirii este-cutremurătoare, deci romantică. Stroici şi Spancioc se uită cu satisfacţie la suferinţele lui vodă, iar Stroici, cu un cuţit, "îi descleştă [...] I dinţii şi îi turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului", spunându-i cu bucurie: "învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî". Naratorul descrie în detaliu chinurile îngrozitoare ale domnitorului care "se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinţii îi scrâşneau, şi ochii săi sângeraţi se holbaseră", până când, în sfârşit, "îşi dete duhul în mâinile călăilor săi". Alexandru Lăpuşneanul, lăsând "o pată de sânge în istoria Moldovei", a fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde "se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale". Caracterizarea personajelor* Alexandru Lăpuşneanul: Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de caracter. Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului. în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt". Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?". Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi. Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşind indirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică. Caracterizarea directă: Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe". Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică." Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete". Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică. In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni. Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste, iar ♦ Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche: • ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită". • în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o • jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să". • în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia. Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă". Romana http://referate.ciorna.com/referat-2069-alexandru-lapusneanul-c.negruzzi-caracterizare-personaje.html http://referate.ciorna.com/referat-2069.html Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi -caracterizarea personajelor-plan de caracterizare- Alexandru Lapusneanul -este personajul principal,numele lui constituind titlul nuvelei -este un personaj real,cu atestare istorica,infatisat in timpul celei de-a doua domnii -el intruchipeaza in nuvela tiranul crud si sangeros,razbunator si viclean -atitudinea si insusirile sale au la baza motivatii de ordin istoric si psihologic -nu este o simpla bruta insetata de sange,ci un monarh absolut care nu tolereaza opozitia boierilor -este lucid si prevazator,cere parerea altora si isi exprima indoiala -este orgolios,darz si neabatut in hotararea sa,nu renunta usor -este inteligent si are o bogata experienta de viata -este un fin psiholog -dovedeste abilitate politica,apropiindu-se de popor si indreptand nemultumirile acestuia contra boierilor -poporul,inconstient il primeste cu bucurie si speranta in tara -crud si violent ii ucide pe boierii care l-au tradat fara mila -atitudinea binevoitoare fata de domnita Ruxanda nu este constanta -devine impulsiv prin limbaj si prin gesturi cand aceasta insista sa inceteze vaarsarea de sange -stie sa-si stapaneasca impulsurile modificandu-si comportamentul -ipocrit,ii promite Ruxandei un leac de frica -ipocrizia lui atinge cote maxi,me in biserica,cand simuleaza cucernicia si jura stramb in fata altarului -violenta si cruzimea ating sadismul atunci cand ii omoara pe cei 47 de boieri -fata de Motoc este ironoc,batjocoritor si cinic -il pedepseste pe Motoc pt tradarea sa si castiga simpatia poporului -in apropierea mortii cerbicia i se inmoaie si isi exprima dorinta de ase calugari -revenindu-i puterile ii revin impulsiuvitatea,violenta si setea de razbunare Insusirile personajului sunt evidentiate : a)direct de catre autoar b)indirect prin gesturi,mimica... Doamna Ruxanda -este un personaj secundar si este caracterizata prin antiteza cu domnitorul -este fiica,sora si sotie de domn -simbolizeaza frumusetea.bunatatea,iertarea si intelegerea -direct,prin descriere, ii sunt evidentiate vestimentatia si frumusetea -este iubitoare si supusa -ii adreseaza cuvinte pline de afectiune si de respect domnitorului -este o fire sensibila care nu suporta violentele -este hotarata sa-l convinga pe domnitor sa inceteze cu crimele -indarjita in hotararea ei,nu cedeaza -este increzatoare in spusele sotului,desi este cuprinsa de oarecare indoiala -este cuprinsa de disperare cand viata fiului ei este in pericol -este ezitanta in a-l otravi pe Lapusneanul si cere parerea mitropolitului care o impinge la crima Vornicul Motoc -este personaj secundar,dar are un rol foarte important -este reprezentantul boierimii insetate de abvere si putere -este invechit in rele si invatat sa tradeze domnitorii -este un tradator de profesie uneltind pt a-si atinge propriile interese -a venit sa-l determine pe lapusneanul sa nu intre in tara iar apoi a trecut de partea acestuia -simuleaxza o stare sufleteasca asemenea celei a domnitorului -are o viclenie nativa si lasitatea lui devine nemarginita si ridicola -pt domnitor este un talhar si un vanzator -este caracterizat direct de catre Lapusneanul si indirect prin comportament si prin felul de a vorbi. Romana http://referate.ciorna.com/referat-2068-alexandru-lapusneanul-c.negruzzi-caracterizare.html http://referate.ciorna.com/referat-2068.html Alexandru Lăpuşneanul: Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de caracter. Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului. în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt". Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?". Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi. Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşind indirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică. Caracterizarea directă: Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe". Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică." Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete". Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică. In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni. Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste, iar ♦ Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche: • ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită". • în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o • jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să". • în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia. Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă". Romana http://referate.ciorna.com/referat-2067-patul-lui-procust--rezumat.html http://referate.ciorna.com/referat-2067.html Patul lui Procust - Fred recompune prin memorie afectiva viata celorlalte personaje, a Emiliei, a doamnei T, destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice, prin prezentarea manifestarilor politicianului Nae Gheorghidiu si a omului de afaceri Tanase Vasilescu, zis Luminararu (porecla ce provine de la prima sa afacere, o pravalie de luminari). Intimplarile relatate in jurnalul lui Fred Vasilescu incep intr-o dupa-amiaza calduroasa de august (perspectiva temporala), iar spatiul real este patul Emiliei Rachitaru, o semiprostituata cu pretentii de artista, careia tinarul ii face o vizita.Fred are 25 de ani, este spirit modern, cu o educatie aleasa, diplomat si aviator, ceea ce il motiveaza ca personaj care nu poate fi caracterizat succint si exact. Emilia incearca sa-l impresioneze povestindu-i despre unul, Ladima, “care m-a iubit ingrozitor saracul” si care murise acum trei luni.Ea ii da sa citeasca scrisorile de dragoste pe care ziaristul i le trimisese in ultimii doi ani.Fred Vasilescu parcurge, pe rind si in ordine, fiecare scrisoare din teancul legat cu funda roz. Camil Petrescu insista, notele din de subsol, ca Fred sa-si exprime in scris impresiile care l-au marcat profund in urma citirii scrisorilor de dragoste ale lui George Demetru Ladima adresate Emiliei, precum si propriile marturii in legatura cu iubirea pentru doamna T, aceasta intuind in tinarul modern “ un soi de loialitate si delicatete, de sinceritate a vietii”. Portretul fizic este conturat in mod direct abia in epilogul al II-lea din finalul romanului, cu prilejul mortii impresionante a pilotului, cind ramasese nimic din “tinarul blond, cu statuie greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor verzi adinci”, al unui “corp vinjos” avusese “miscari mladioase de haiduc tinar, afemeiat si ginditor”. Portretul moral se accentueaza, indirect, pe imbinarea subtila dintre esenta si aparenta, dintre profunzimea spirituala si o mediocritate afisata, fiul milionarului parind san u aiba alte preocupari decit sportul , moda, chefurile, si femeile, dar fiind in fondul sau, un tinar sensibil, intelligent si serios. Sub aparenta unui tinar superficial, pe care “banda” il considera valoros pentru ca era plini de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, ce dezvaluie acea vibratie melodioasa, calma pe care o au toti oamenii, fruntasi adevarati in activitatea lor, orisicare ar fi ea:arta, politica, militarie, acrobatie, dans modern, destin de Don Juan sau box”.Fred considera ca trebuie sa traiasca in mod direct ceea ce i-a comandat amorul propriu, experienta traita constituid un adevarat “memoriu de cariera.” El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucit in esenta, contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carei stil l-a adoptat, prefacindu-se ca apartine societatii moderne, meschine si dominante de parvenitism. Romana http://referate.ciorna.com/referat-2066-camil-petrescu-patul-lui-procust.html http://referate.ciorna.com/referat-2066.html A aparut in 1933, la trei ani dupa primul roman al lui, a Ultima noapte de dragoste inaia noapte de razboi a. Cele doua romane, intregesc proza mare din perioada interbelica, fixandu-i locul scriitorului printre romancierii de frunte ai literaturii nationale.Este dezbatutadrama intelectuala ca si in primul roman, dar aici, intelectualul este vazut din mai multe unghiuri: din jurnalul lui Fred Vasilescu, din parerile Emiliei, din parerile scriitorului si ale prietenei lui George Demetri Ladima, personaj care se detaseaza, este in fond un erou absent, construit din scrisori si amintiri. Din punct de vedere compozitional, romanul are sapte parti: trei scrisori ale doamnei T catre autor, jurnalul lui Fred Vasilescu, din capitolul a O dupa-amiaza de vara a, doua capitole cu titlul a Epilog a, apoi notele de la subsol. Prin modul de a concepe acest roman, Camil Petrescu aduce un inedit in proza interbelica romana. Unele personaje poarta nume obisnuite ale romanelor, altele sunt notate cu initiale cum ar fi: Doamna T, descoperita la notele de la subsol, sub numele de Maria Manescu, expediaza trei scrisori autorului, in care-si povesteste propria viata, pentru ca eroii lui Camil Petrescu sunt solicitati sa fie sinceri. Din scris desprindem cateva secvente din viata intima a acestei femei: timp de cincisprezece ani, a fost iubita de un oarecare D pe care ea nu l-a putut suporta, dar ea l-a iubit pe Domnul X si nu-si poate explica de ce acesta s-a retras din dragostea ei. Tot la subsol deslusim numele acelui X despre care vorbea Doamna T, fiind vorba de Fred Vasilescu, fiul bogatanului Vasilescu Lumanararu, prezent si in romanul a Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi a. 44971gkz75xvn4x In roman intalnim doua cupluri erotice: Doamna T a Fred Vasilescu si Ladima a Emilia. Sunt doua cupluri care nu se potrivesc si ca atare, acest spatiu al nepotrivirii trebuie explicat pornind de la legenda unui talhar din Atica. In legenda se spune caa Procust, talharul din Atica umbla pe drum cu doua paturi (unul lung si celalalt scurt). Cei intalniti in drum erau supusi sa se incadreze intr-unul din cele doua spatii purtate de el. Victimele mai inalte erau osandite sa se incadreze in patul scurt si pentru realizarea acesteia le amputa picioarele, ca sa se poata incadra. Cei scurti, erau pusi pe patul lung si pentru a se incadra in spatiul lung li se taiau picioarele de la incheieturi si intinsi in spatiul in care trebuiau sase incadraze. Autorul foloseste aceasta legenda pentru a arata nepotrivirea dintre cele doua cupluri, in care primul din parteneri trebuia sa-si lungeasca spiritul pentru a se potrivi cu celalalt partener al cuplului erotic. In consecinta poetul celebru G.D. Ladima, a trebuit sa-si amputeze spiritul ca sa coboare la spiritul Emiliei Rachitaru, in timp ce Fred Vasilescu a trebuit sa faca eforturi, imposibil de realizat pentru a ajunge la dimensiunile fiintei superioare Doam- na T. Interpretand simbolic din titlu, drept spatiu al mutilarilor pe care sentimentul neimpartasit al iubirii le poate provoca in suflet oamenilor. Ladima trebuie sa-si amputeze sufletul si sa coboare la amorul vulgar al Emiliei, Iar Fred Vasilescu, are un complex de inferioritate in fata Doamnei T la care nu poate ajunge. Din cele patru personaje, cu care sunt construite cele doua cupluri erotice, doar trei traiesc sentimentul dramatic al iubirii (D-na T, Fred Vasilescu, Ladima), in timp ce Emilia nu pare atinsa de nimic, deoarece ea nu traieste sentimentul, ci ea il mimeaza. Pornind de aici, constatam urmatoarele: infruntandu-se, oamenii se masoara intre ei, fiecare fiind pentru celala;t un Procust, victima si calau in acelasi timp. Pentru interpretarea sentimentelor erotice ale acestor cupluri nereusite, capitolul care ne ofera cele mai multe detalii este a O dupa-amiaza de vara a. Aici Fred Casilescu se afla in casa Emiliei, oactrita mediocra pe plan profesional si o semi- prostituata pe plan moral. Cu aceasta ocazie el citeste un maldar de scrisori expediate de Ladima, acestei actrite mediocre, dar foarte cinica, cu acest barbat atat de sincer si curat la suflet. Continutul scrisorii de dragoste, il fac pe Fred Vasilescu sa-si puna marea intrebare: aCum a putut o celebritate, de talia lui G.D. Ladima sa se coboare la dimensiunile acestei femei mediocre si vulgare ? a. Il pasioneaza cunoasterea continutului fiecarei scrisori, pentru ca el citind se regaseste pe sine. Asa dupa cum stim din scrisorile Doamnei T catre scriitor, Fred Vasilescu s-a retras din viata erotica a acestei femei distincte, fara sa se explice si fara sa-si faca cunoscuta atitudinea lui. kv971g4475xvvn Poetul celebru a fost cum d-nul Fred cu ani in urma. Deci pe planul timpului, romanul este construit din prezent spre trecut, pentru ca Ladima, asa cum am afirmat odinioara, este un personaj absent, construit din scrisori si amintiri. Se stie ca Ladima s-a sinucis, iar cel care cauta sa dezlege enigma este Fred Vasilescu,care s-a declarat un bun cunoscator al lui Ladima. El stia despre poet ca traia intr-o mizerie de neconceput, ca era mort de foame, ca a fost scos de la diverse ziare cu care colabora, practic nu avea din ce trai. L-a cunoscut si pe plan sentimental, fie din scrisorile expediate Emiliei sau din interventiile Emiliei la completarea parerilor si insemnarile facute de Fred Vasilescu in jurnalul sau. De aceea Fred Vasi- lescu, pleaca cu certitudinea absoluta, ca el descopera cauza sinuciderii lui Ladima. Prima banuiala e de ordin material: eroul s-a sinucis pentru ca nu a mai avut strictul necesar, presupunerea aceasta este spulberata prin gasirea in buzunarul sinucigasului a unei sume, ceea ce l-a facut sa renunte la aceasta prima banuiala. Nu cedeaza si inchina spre a doua varianta: din cauza esecului in dragostea cu Emilia, femeia pe care-a iubit-o sincer dar aceasta si-a batut joc de el. Nici a doua banuiala nu rezista, deoarece descopera pe masa de lucru a lui Ladima, o scrisoare de dragoste, expediata Doamnei T. Din acest moment epilogul lui Fred Vasilescu ia sfarsit iar cel de-al doilea epilog apartine scriitorului. Scriitorul urma sa-i smulga lui Fred Vasilescu de ce s-a retras din viata Doameni T, fiindca scrisoarea lui Ladima era expediata catre aceasta iar Doamna T in scrisorile ei, facea marturisirea unei mari iubiri pentru Domnul X si nu a inteles de ce acesta s-a retras din viata ei. Jurnalul este predat scriitorului de catre Fred in care este consemnata afirmatia ca si el a iubit-o tot atat de mult pe Doamna T, dar cauza retragerii din viata erotica a acestei femei nu a mai putut fi explicata deoarece Fred moare din cauza unui accident de aviatie. In consecinta, ramane un mister, iar misterul acestor personaje, cum se exprima scriitorul in final a se scurge cu timpul in marele mister oceanic a. Aceeasi sintagma a Spatiu al nepotrivirii a, poate fi aplicata si in atitudinea celui mai important erou al romanului G.D.Ladima, fata de societatea timpului contemporana lui. Este un intelectual desavarsit, un scriitor cu o forta creatoare impunatoare, cu un talent genial. Patronii ziarelor se luptau din rasputeri pentru a-l atrage la revista lor, fiind constienti ca articolele scrise de el, erau dezgustate de marele puglic. Dar toate aceste interventii erau facute in momentul unei crize in redactia ziarului. Dupa aceasta perioada critica, scriitorului I se impunea sa conceapa articole dupa interesele patronului. Ladima nu poate accepta ofertele facute, pentru ca tot ce a csris el, a fost dictat de constiinta. In acest roman Camil Petrescu sintetizeaza cel mai bine idealismul subiectiv a lui Bercson si Husserl din care si-a creat si el modul propriu de a gandi: a Descriu ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce simt,ceea ce gandesc. Aceasta-I realitatea constiintei mele, din mine insumi nu pot iesi a. Ladima s-a infruptat din tainele cartilor si si-a extras seva pentru a se plasa intr-o lume pura. Cand I s-a cerut sa se amestece cu lumea profana, eroul respinge si in final se prabuseste, fiind marginalizat. Acest moment dramatic din viata lui Ladima este surprins de autor in comparatia cu Albatrosul, care zace pe marginea puntii unui vapor, pe o scandura murdara, spre surprinderea marinarilor, care stiau ca aripile lui sunt numai pentru zbor. In esenta romanul lui Camil Petrescu , trateaza ca si-n primul roman doua probleme, una erotica si cealalta sociala, ambele alimentandu-se reciproc prin destinul siactiunile personajelor. Romana http://referate.ciorna.com/referat-2065-origine-limbii-romane-latinitate-si-dacism.html http://referate.ciorna.com/referat-2065.html Originea limbii române ( latinitate şi dacism ) Limba română provine din latina vorbită în părţile de est ale Imperiului Roman. Face parte, deci, din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi naţionale ( italiana, franceza, spaniola, portugheza, româna ), altele au rămas limbi regionale ( catalana în Spania, sarda în insula Sardinia, din Italia, dialectele retoromane în Elveţia ) sau au dispărut ( dalmata ). În timp, limbile se modifică. Când s-au acumulat multe modificări ( fonetice, gramaticale şi lexicale ), astfel încât varianta de origine nouă nu mai e înţeleasă de vorbitori, se poate vorbi de o limbă nouă. Totuşi, transformările sunt un fenomen continuu şi gradual, în care nu e uşor să fixăm praguri. În genere, se consideră că procesul de constituire a limbilor romanice s-a încheiat în secolul al IX-lea. Pentru română, s-au propus mai multe date: formarea limbii române ar fi durat până în secolele VI – VII sau VIII – IX. Începând din secolul al X-lea ( deoarece poporul român a fost înconjurat de popoare care vorbeau limbi din alte familii – slavă, maghiară, turcă - şi având o confesiune – ortodoxă – care nu utiliza latina în biserică ), vorbitorii de română nu au mai avut, pentru multă vreme, contact cu celelalte limbi romanice şi au pierdut mai ales legătura cu reperul latinei culte. În vreme ce franceza, italiana, spaniola etc. au preluat permanent cuvinte, structuri sintactice şi modele stilistice din latina medievală, româna s-a dezvoltat în afara acestei influenţe. Recuperarea fondului cultural latin s-a produs masiv de abia în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. În Balcani au rămas grupuri de populaţie romanizată, vorbind dialecte romanice provenind din „româna comună” – limba care circula ( la nord şi la sud de Dunăre ) în secolele al VII-lea – al X-lea. Se consideră că româna are patru dialecte: dacoromâna ( cea pe care o desemnăm de obicei prin termenul de „română”, vorbită la nord de Dunăre, pe un teritoriu care este, cu aproximaţie, cel al României de astăzi ), aromâna ( vorbită în anumite zne din Grecia, Macedonia, Albania şi Bulgaria ), meglenoromâna ( într-o zonă la nord de Salonic, împărţită între Grecia şi Macedonia ) şi istroromâna ( în câteva localităţi din peninsula Istria, Croaţia ). Cele patru dialecte au trăsături gramaticale şi lexicale asemănătoare, dar şi destule diferenţe. Dialectele din sudul Dunării au fost influenţate de contactul cu limbile greacă, macedoneană, croată, italiană, albaneză, bulgară, turcă. Pentru varietăţile regionale ale dacoromânei se foloseşte termenul subdialect ( muntenesc, moldvenesc, bănăţean, crişean, maramureşean ). Elemente latine din structura limbii române: structura gramaticală şi vocabularul de bază. În structura gramaticală româna conservă din latină clasele de declinare ale substantivului, pronumele personal, tipurile de adjective, numeralele de la 1 la 10, clasele de conjugare ale verbelor, cele mai multe moduri şi timpuri, principalele conjuncţii şi prepoziţii. În vocabular sunt de origine latină cuvinte care denumesc noţiuni, obiecte, acţiuni, însuşiri fundamentale ( relaţii de rudenie, părţi ale corpului uman, elemente naturale, plasarea în timp şi spaţiu etc. ) şi care sunt frecvente în vorbire. Elemente de substrat: dezvoltate în condiţii diferite, limbile romanice au suferit influenţa substratului ( limba vorbită de populaţiile cucerite ) şi a altor limbi cu care populaţia cucerită a venit în contact în cursul secolelor. În cazul limbii române, substratul îl constituie limba daco – geţilor, din familia limbilor trace ( indoeuropeană ), din care nu s-au consemnat cuvinte în scris. Pentru reconstituirea elementelor de substrat, s-a recurs la comparaţia cu albaneza ( exemple de cuvinte de origine traco - dacă: abur, barză, brad, a se bucura, buză, căciulă, copac, moş, vatră, viezure ). Influenţele altor limbi asupra limbii române se împart în două categorii: - influenţe vechi – slavă, maghiară, greacă. - influenţe târzii – neogreacă, turcă. Influenţele vechi: latina dunăreană a primit o serie de influenţe din greacă, chiar anterioare formării limbii române; ulterior, au intrat în română unele cuvinte din greaca medie ( bizantină ), în genere prin intermediar slav. E foarte probabil ca în fazele vechi limba română să fi primit unele influenţe germanice ( de la populaţiile migratoare), dar acestea nu au putut fi clar dovedite. Cea mai puternică influenţă asupra limbii române este cea slavă. S-a exercitat pe cale populară – prin contacte cu populaţii slave, aşezate din sec. al VII-lea în estul Europei şi convieţuind cu populaţia romanizată - , dar şi pe cale cultă, prin slavonă, care era limba bisericească şi a cancelariei în ţările române. Unele dintre împrumuturile slave populare au devenit cuvinte din fondul principal, esenţiale până astăzi – ceas, dragoste, a iubi, muncă, prieten, prost, a sfârşi, a trăi, vorbă. Împrumuturile culte din slavonă au avut în genere o circulaţie mai limitată ( în administraţie şi în biserică ), de aceea au fost înlocuite de împrumuturi ( mai ales latino – romanice ). Cele mai multe s-au păstrat în stilul bisericesc, predominant conservator, unde au căpătat ulterior şi valoare de mărci distinctive ale limbajului bisericii ortodoxe faţă de cele ale altor biserici creştine. Împrumuturile din maghiară nu sunt foarte numeroase, dar cuprind cuvinte din lexicul fundamental – gând, oraş, fel etc. Influenţa greacă veche se exercită asupra limbii române în secolele al VII-lea şi al VIII-lea, datorită relaţiilor cu Imperiul Bizantin. Cuvintele greceşti pătrund direct ( arvună, catarg, flamură, mătase, stol, triastă, zale ) sau mai târziu, până în secolul al XII-lea, prin intermediul limbii slave ( busuioc, comoară, corabie, crin, dafin, hârtie, livadă ). Influenţele târzii: în secolul al XVIII-lea, în limba română pătrund cele mai multe împrumuturi din turcă ( limba puterii politice externe, a cărei dominaţie s-a accentuat ) şi din neogreacă ( limba domnitorilor fanarioţi şi a curţii lor ). Lexicul turcesc, care marchează epoca şi care nu se va păstra decât în mică măsură în secolele ulterioare este cel legat de administraţie, de ceremoniile şi divertismentele curţii. În textele epocii, se realizează o primă modernizare a vocabularului, prin elemente greceşti culte, care stau la baza unei terminologii filozofice şi ştiinţifice internaţionale, ca şi prin cuvinte latino-romanice. Aceasta este perioada în care se poate vorbi despre formarea unei conştiinţe retorice şi literare: apar autori care scriu cu intenţie estetic ( în fraze lungi, complicate, cu inversiuni şi construcţii simetrice ). Alţii dezvoltă un stil narativ mai apropiat de vorbirea curentă şi, în ciuda particularităţilor regionale, mai accesibil cititorului de azi. După perioada de tranziţie reprezentată de Şcoala Ardeleană, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, începe epoca modernă din istoria limbii române, caracterizată prin unificare şi modernizare. Alfabetul chirilic este înlocuit cu alfabetul latin, în câteva etape ( în 1828 Ion Heliade Rădulescu simplifică sistemul scrierii chirilice într-o variantă care se adapta pronunţării româneşti; între 1836 şi 1844 s-au creat alfabete de tranziţie în care literele latine înlocuiau treptat caracterele chirilice; documentele oficiale din timpul domnieie lui Alexandru Ioan Cuza instituie prin lege folosirea alfabetului latin, în 1860 în Muntenia şi în 1862 în Moldova ). În secolul al XIX-lea, vocabularul limbii române se modernizează prin împrumuturi masive din limbile romanice ( în primul rând din franceză, dar şi din italiană ) şi din latină. Aceste surse au determinat o sporire a componentei latino – romanice a limbii – fenomen care a fost numit „relatinizare”, „reromanizare” sau „occidentalizare romanică”. Între influenţele perioadei moderne se numără şi germana ( mai ales în Transilvania ) şi rusa ( la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, în Moldova şi Ţara Românească. ). În Ţara Românească şi în Moldova, limba de cultură – a cancelariei şi a bisericii – a fost, în secolele al XIII-lea – al XV-lea, slavona, folosită în scris în texte religioase, în hotărâri domneşti, acte juridice, scrisori, cronici. S-au păstrat texte redactate în slavonă pe teritoriul românesc, din secolul al XIV-lea ( cel mai vechi act păstrat datează din 1374 ). În unele dintre aceste texte apar cuvinte româneşti ( nume de familie, porecle, toponime – pan Arbure, Bălaur vel logofăt, Roman Blândul etc. ). În Transilvania, devenită parte a regatului maghiar, catolic, limba de cultură a fost – din secolul al XII-lea – latina ( medievală ), păstrată în inscripţii şi documente. Limba serviciului religios ortodox era însă tot slavona. Cel mai vechi text românesc cu datare certă este o scrisoare de la 1521, a lui Neacşu din Câmpulung. E foarte posibil să se fi scris româneşte şi înainte, dar textele nu s-au păstrat. După unii cercetători, câteva traduceri de texte religioase, păstrate în manuscris, ar fi fost redactate înainte de 1521. Ele au fost descoperite în sec. al XIX-lea şi au fost numite ( după loc sau după proprietar ) Codicele Voroneţean, Psaltirea Voroneţeană, Psaltirea Scheiană, Psaltirea Hurmuzachi. Acestea nu au putut fi datate şi localizate cu mare certitudine ( după părerea celor mai mulţi filologi ar proveni, totuşi, din Maramureş, de unde şi denumirea de „texte maramureşene” ). Le distinge o particularitate fonetică, rotacismul ( transformarea lui n intervocalic în r - mână – mâră ), de aceea sunt numte şi texte rotacizante. Din secolul al XVI-lea s-au păstrat destul de puţine texte româneşti. Este importantă diferenţa dintre textele traduse ( scrieri religioase, manuscrise sau tipărite ) şi cele originale ( acte, scrisori şi documente manuscrise ): traducerile sunt, de obicei, mai greoaie, pentru că sunt influenţate de originalul străin, în vreme ce textele originale sunt mai accesibile şi se apropie mai mult de limba de astăzi ). Prin textele scrise, s-a constituit treptat varianta cultă a limbii române: limba literară, mai îngrijită, tinzând să devină unitară. Prin manuscrisele copiate şi recopiate, dar mai ales prin tipărituri, anumite structuri lingvistice deveneau modele de exprimare în română. Se consideră că limba română literară, chiar dacă a preluat elemente şi din celelalte graiuri, are la bază graiul ( subdialectul ) muntenesc. Prestigiul variantei regionale munteneşti a fost asigurat mai ales de cărţile bisericeşti tipărite – mai întâi de Coresi la Braşov, apoi, în secolul al XVII-lea, de alţi tipografi în Ţara Românească ( la Govora, Câmpulung, Mănăstirea Dealu ). În sec. al XVII-lea se diversifică domeniile de folosire în scris a limbii române, apărând noi tipuri de texte, în afara celor religioase, a scrisorilor şi actelor. Acum sunt tipărite importante coduri de legi, punându-se bazele limbajului juridic românesc ( în Moldova, Carte românească de învăţătură sau Pravila lui Vasile Lupu, 1646, în Muntenia – Îndreptarea legii sau Pravila lui Matei Basarab, 1652 ). În aceeaşi perioadă se plasează începuturile istoriografiei în limba română, prin cronicarul Grigore Ureche şi prin continuatorul lui, Miron Costin. Textele cronicarilor, care au circulat în numeroase copii manuscrise, sunt puncte de pornire pentru dezvoltarea ulterioară atât a stilului expunerii şi argumentării, cât şi a prozei narative. Nevoilor mai largi de lectură ale unui public ( nu foarte numeros ) ştiutor de carte le răspundeau mai ales cărţile populare. În secolul al XVII-lea apar, în scrierile istoriografice ( Grigore Ureche, Miron Costin ), primele observaţii despre latinitatea limbii române, care se combină, de obicei, şi cu argumente despre unitatea ei ( aceeaşi limbă e vorbită în ţări diferite ). În prefeţele unor traduceri din secolele al XVII-lea – al XVIII-lea se pune problema modernizării limbii prin împrumuturi. În Transilvania, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, latinitatea limbii devine argument de afirmare a identităţii naţionale ( Şcoala Ardeleană ). În secolul al XIX-lea, trecerea oficială la alfabetul latin dă naştere unor dispute aprinse în privinţa ortografiei, care vor continua, cu intermitenţe, mai bine de o sută de ani. Principala confruntare este între adepţii ortografiei fonetice ( care cer o corespondenţă cât mai riguroasă şi mai simplă între scriere şi pronunţare ) şi cei ai ortografiei etimologizante ( impunând ca scrierea să reflecte în primul rând originea cuvintelor ). În aceeaşi perioadă, au loc dispute asupra modernizării limbii şi asupra neologismelor. Se manifestă diverse curente puriste – de la cei care vor să elimine din limbă elementele slave populare, pentru a le înlocui cu termeni latini şi romanici, până la cei care nu acceptă împrumuturile moderne, recomandând revalorificarea fondului arhaic şi popular. Disputele dialectale – pentru acceptarea sau respingerea unor forme regionale din limba literară – nu au fost foarte aprinse, ideea dominantă fiind aceea a unităţii limbii. Literatura dialectală a rămas un fenomen periferic şi anecdotic, cazurile celebre ( Creangă ) fiind trecute în categoria exponenţilor limbii populare. Scriitorii au supus adesea limba unor evaluări subiective şi estetice. În secolul al XIX-lea, la Ion Heliade Rădulescu şi Vasile Alecsandri, un criteriu de apreciere a limbii era, de exemplu, adaptarea ei la poezie. Latinitatea a fost un subiect de polemică cu implicaţii politice. În secolul al XX-lea, mai ales între 1945 şi 1989, manipularea politică a ideilor lingvistice s-a manifestat constant. Presiunea sovietică din anii ’50 a pus accent pe rolul influenţei slave, minimalizând elementul latin. Revenirea naţionalistă a regimului din anii ’60 – ’80 a făcut să se acorde atenţie fie componentei latine, fie celei traco – dacice. În acelaşi timp, polemicile istorice şi politice cu Ungaria au determinat dezvoltarea excesivă a argumentelor lingvistice ale continuităţii. Rezumatul rezumatului  limba română este o limbă de origine latină, iar această afirmaţie poate fi susţinută cu argumente lexicale, morfologice şi sintactice;  substratul limbii române este reprezentat de limba daco-geţilor, din care s-au păstrat foarte puţini termeni, mai ales pentru că nu există documente scrise şi inscripţii din această perioadă;  influenţele care s-au exercitata asupra substratului se împart în două categorii principale: influenţele vechi – din slavonă, maghiară, greacă – şi influenţele târzii – din neogreacă, turcă, franceză, germană, italiană.  În 1521 este datat primul text redactat în limba română, scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, dar au mai fost descoperite, în sec. al XIX-lea, „textele rotacizante”, despre care se crede că pot fi datate anterior anului 1521;  Tipăriturile lui Coresi, traducerile cărţilor religioase şi crearea de texte cu caracter normativ ( pravilele din Moldova şi Muntenia ) contribuie semnificativ la formarea limbii române literare unitare;  Scrierile istoriografice ( Grigore Ureche, Miron Costin ) au o contribuţie esenţială atât în cadrul procesului de cultivare a limbii, cât şi în procesul de creare a unor baze ale literaturii naţionale;  În scrierile cronicarilor apare pentru prima oară preocuparea pentru argumentarea latinităţii limbii şi a poporului român, care va dobândi, în secolele ulterioare, o tentă politic şi socială în cazul Transilvaniei ( Şcoala Ardeleană ); Romana http://referate.ciorna.com/referat-2064-miron--costin-biografie.html http://referate.ciorna.com/referat-2064.html Date generale Miron Costin (30 martie1633- 1691) a fost un cronicar român din Moldova, unul dintre primii scriitori şi istoriografi din literatura română Dintre cronicarii secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea îl vom urmări pe marele logofăt, Miron Costin, cărturar şi om politic, reprezentant ilustru al umanismului românesc din epoca de aur a culturii medievale naţionale. Miron Costin a acordat o atenţie deosebită originilor neamului. O analiză atentă a operei marelui logofăt dezvăluie evoluţia concepţiei lui despre romanitatea neamului său. Prima mărturie asupra originilor românilor este furnizată de Miron Costin în câteva stihuri incluse în ,,Psaltirea” în versuri a lui Dosoftei, în anul 1673. Esenţa stihurilor ar fi că moldovenii se descind din italieni, datorită lui Traian care i-a adus în Dacia pe strămoşii acestora, ei fiind cei care au populat Ţara Românească, Moldova şi Ardealul. Miron Costin revine asupra romanităţii neamului în cea mai importantă opera istoriografică a sa, ,,Letopiseţul Ţării Moldovei” (1675), cronică ce o continuă pe cea a lui Grigore Ureche. În ,,Predoslovie”, Miron Costin afirmă că primul descălecat al Moldovei a fost cel al lui Traian, negând complet contribuţia generalului roman Flaccus în popularizarea Moldovei cu romani: ,,Traian întîiu…” Următoarele două scrieri ale lui Miron Costin în care umanistul moldovean stăruie în mod deosebit asupra originilor neamului său sunt scrise in limba poloneză: ,,Cronica ţărilor Moldovei şi Munteniei”, pe scurt ,,Cronica polonă”, scrisă probabil în anul 1677 şi ,,Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”, adică ,,Poema polonă”, din anul 1684. Aceste două scrieri trebuie privite în contextul poziţiei internaţionale a Moldovei după căderea cetăţii Cameniţa când Polonia a căutat să transforme principatul moldovean într-o puternică bază de pornire a ofensivei antiotomane. Unul dintre scopurile marelui boier român a fost să ofere, prin aceste două scrieri, conducătorilor politici polonezi un material informativ, practic şi util despre principatul moldovean pentru a-l putea transforma într-o puternică bază de pornire a ofensivei antiotomane. Scopul scrierilor a fost, de fapt, mult mai complex, astfel întocmirea acestora în limba poloneză nu a fost întâmplătoare. Având în vedere faptul ca în mediul polonez s-a născut legenda exilaţilor romani ca fiind strămoşii românilor, aceasta ,,basnă”, cum numeşte Miron Costin minciunile, invenţiile, trebuia elucidată. Cele două scrieri polone ale lui Miron Costin sunt produsul unei reacţii autohtone, româneşti, la o tendinţă a istoriografiei vremii care nu făcea altceva decât să încetăţenească definitiv o anumită concepţie despre originile românilor. Cronicarul a cunoscut aproape întreaga literatură asupra romanităţii românilor, datorită operei fundamentale a eruditului sas Laurentius Toppeltinus, ,,Origines et occasus Transsylvanorum”, în care menţionează originea romana a poporului român şi care cuprinde informaţiile privind cucerirea Daciei şi colonizare ei, operă ce a studiat-o cu atenţie şi spirit critic. Prin studiul cronicilor polone, Miron Costin a descoperit tendinţa unui curent important al istoriografiei vremii de a repeta stereotip anumite informaţii despre romanitatea românilor, fără a avea interesul de a lărgi orizontul cunoştinţelor, de a verifica veridicitatea lor. A realizat, de asemenea, ca anumiţi istorici susţineau teorii duşmănoase privind începutul românilor. Putem, deci, conchide faptul că Miron Costin a răspuns prin scrierile sale polone tendinţei menţionate mai sus, exprimând punctul de vedere autohton, românesc, combătând cu vehemenţă şi cu ironie toate teoriile greşite, dar acceptând totodată cele ştiinţifice, juste. Prin ,,Cronica polonă” şi ,,Poema polonă”, Miron Costin a urmărit încă un scop, relevat de profesorul Panaitescu, cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Române, şi anume, dorinţa cronicarului de a le dovedi polonezilor, şi apusenilor în general, că românii sunt urmaşii romanilor şi de aceea trebuie sprijiniţi şi ajutaţi sa iasă de sub dominaţia turcilor. În esenţă, concepţia lui Miron Costin despre originea românilor, aşa cum reiese din cele două scrieri polone, este următoarea: istoria românilor, începe cu cea a dacilor antici, cuceriţi şi supuşi de romanii lui Traian, care devine, deci, primul ,,descălecător” al românilor. La retragerea romanilor din Dacia, mulţi dintre ei au hotărât să rămână, rezistând năvălirilor barbarilor. Din aceştia s-a născut poporul român. Originea romană este atestată atât de numele pe care şi-l dau înşişi românii din toate ţinuturile româneşti, cât şi de numele dat românilor de către străini. Romanitatea românilor este dovedită, pe de o parte, de latinitatea limbii lor(cronicarul reproduce o listă impresionantă de cuvinte româneşti şi latine), iar pe de altă parte de urmele lăsate de urmele lăsate de către romani în fosta Dacie:pietre sculptate, ruine, poduri, monede etc. Originea neamului, elucidarea ei l-a frământat permanent pe Miron Costin. Cronicarul a intenţionat şi a reuşit să redacteze un tratat special consacrat originii tuturor românilor, scriere ce-l preocupase încă de la începutul carierei sale literare. Nu şi-a realizat însă intenţia de a scrie o istorie completă a românilor moldoveni. ,,De neamul moldovenilor” reprezintă în istoria literaturii române, ca şi în cea a romanităţii românilor, primul tratat savant consacrat exclusiv analizei originii neamului. Semnificative pentru întreaga operă consacrată originii neamului sunt gândurile exprimate de Miron C. în ,,Predoslovie”. Cronicarul afirmă că este cu neputinţă să nu rămână scris adevărul privind originea neamului românesc:de unde au venit strămoşii lor, care a fost primul descălecat, în care parte a lumii este Moldova, care i-au fost hotarele în trecut, ce limbă se vorbeşte şi acum, cine a trăit acolo înainte de moldoveni. Lucrarea propriu-zisă se deschide cu un capitol consacrat descrierii Italiei. Datorită faptului că moldovenii descind din italieni, cronicarul consideră că se cuvine să-şi înceapă scrierea cu descrierea Italiei. În continuare, cronicarul revine la subiectul tratat, originea românilor. Discutând denumirile Italiei, Miron C. constată similitudinea denumirii acesteia şi a italienilor cu cea a românilor şi a ţării noastre, similitudine care implică afirmarea originii romane a neamului: ,,neamţii italianului zic valios, moldoveanilor şi munteanilor, iar aşa valios…ungurii italianului olaşu, iar moldoveanului şi munteanului olah. Şi ţării Italiei leaşii zic Vlosca Zemlea…iar ţării noastre:Volosca Zemlea.” În continuare, cronicarul aminteşte de o conversaţie pe care a avut-o cu un episcop italian. Discuţia dintre un occidental, sau un membru al lumii latino-catolice şi un reprezentant cult al societăţii române stă la baza cunoştinţelor europene despre romanitatea românilor. Dovezile ştiinţifice privind originea romană a românilor au avut doar izvoare deosebite: primul a fost chiar mediul românesc de unde a pornit cunoaşterea faptului în sine: originea romană, iar cel de-al doilea a fost mediul occidental cult în care se argumenta ştiinţific această origine prin cunoaşterea romanizării Daciei din izvoarele antice, prin latinitatea limbii române, prin asemănarea unor obiceiuri populare româneşti cu unele obiceiuri romano-italiene. Discuţia cu episcopul italian este revelatoare pentru că arată, pe de o parte curiozitatea şi surpriza occidentalilor de a descoperi în răsăritul îndepărtat un crâmpei de romanitate, iar pe de altă parte atât plăcerea şi mândria românilor de a dialoga despre originea lor nobilă, cât şi setea de cunoştinţe şi de argumente ştiinţifice a unei părţi a societăţii române, dornice să afle adevărul despre trecutul ei şi originea sa romană. Originea italică a românilor este confirmată şi de limba lor. Cronicarul moldovean este primul român a cărui pregătire umanistă şi cultură generală îi permit o discuţie la nivel european privind diversitatea şi denumirile popoarelor. Sper deosebire de stihurile din 1673, Miron C. nu-l mai acceptă pe Flaccus, numindu-l ,,un anume Fleacu”. Eruditul papă Enea Silvio Piccolomini şi Gh. Ureche susţineau că numele de Valahia(şi implicit de valahi sau vlahi) provine de la generalul roman Flaccus (derivat, succesiv în Flaccia, Flachia, Vlahia). Cronicarul, la fel ca şi Toppeltinus consideră ca Flaccus nu are nicio legătură cu originea neamului românilor pentru că descălecatul lui Traian se petrece cu mult timp după războaiele generalului roman cu tătarii. Miron Costin afirmă că în nicio cronică nu s-a scris despre posibilitatea dobândirii cuvântului vlah de la Flaccus. Cronicarul îşi continuă expunerea cu un capitol consacrat Imperiului roman. În cele două capitole ce urmează este tratat trecutul Daciei antice, viaţa şi faptele de bravură ale lui Traian ca două etape din istoria naţională. În ,,De Dachiia”, Miron C. afirmă atât romanitatea cât şi unitatea neamului: ,,Locul dară acesta, unde ieste acum Moldova şi Ţara Muntenească ieste dreptu Dachia, cum şi tot Ardealul cu Maramoroşul şi cu Ţara Oltului”. Partea cea mai lungă a tratatului său despre originea neamului, ,,De Traian împăratul”, o rezervă Miron Costin lui Traian. Cronicarul moldovean expune mai întâi războaiele dacice ale marelui şi vestitului împărat; aminteşte şi de podul lui Traian şi de ,,şanţul Troianul”. În continuare, Miron Costin menţionează înfrângerea dacilor şi sinuciderea lui Decebal, pentru a-şi expune părerea cu privire la primul descălecat al ţării. Acesta consideră că după înfrângerea dacilor, stabilirea romanilor în locul lor reprezintă primul descălecat al ţării, ,,discălecatul cel dintăi…cu rîmleani”. Sunt prezentate, apoi acţiunile de colonizare romană în general. Acest capitol cheie al lucrării lui Miron Costin se sfârşeşte cu consideraţii privind şanţul lui Traian, ,,Troianul”. Ultima frază cuprinde esenţa capitolului: în urma descălecatului lui Traian au apărut românii. Penultimul capitol recapitulează şi dezvoltă argumentele originii romane a neamului:portul, limba vorbită, tunsoarea şi religia. Miron Costin îşi încheie tratatul consemnând insignifianţa numelor pe care le-a avut poporul, fiindcă cel mai vechi şi cel mai veridic este cel român. Romana http://referate.ciorna.com/referat-2063-ionel-teodoreanu-la-medeleni.html http://referate.ciorna.com/referat-2063.html Acest text constituie un fragment dintr-o opera literara in care autorulrelateaza intamplari semnificative din viata unor personaje.Este vorba de o opera epica in care autorul isi exprima indirect gandurile si sentimantele prin intermediul personajelor si al actiunii.Naratiunea se impleteste cu dialogul intr-o formula plina de farmec si dinamism,dezvaluind trasaturile personajelor,modul lor de a reactiona in situatii de viata foarte diverse. Olguta reprezinta personajul principal in aceasta scena,uimind cititorul prin amestecul de inventivitate si spontanitate,prin temperamentul si vointa ei surprinzatoare pentru aceasta varsta. Inteligenta si siretenia cu care rezolva ispasirea pedepsei,faptul ca o convinge pe Monica sa-i accepte solutia starnesc zambentul indulgent,dar si admiratia. Fire voluntara si inteligenta,Olguta accepta pedeapsa data de mama ei,dar se revolta apoi,gasind solutiile salvatoare pentru a ispasi cat mai cat mai repede.Ea descopera repede formula prin care sintezeaza o jumatate din pedeapsa scriind "Olguta n-are dreptate de doua sute de ori" , "Olguta are dreptate de o suta de ori" si punand ghilimele sub randul scris.Spiritul ei rebel si incapatanat o face sa adauge "epitaful" pedepsei: "Olguta n-are dreptate de o suta de ori, insa Buftea n-are dreptate de loc",subliniind prin aceasta ca nu se considera mai vinovata decat fratele ei si se razbuna in felul ei pentru sanctiunea primita.Temperamentul ei vulcanic o face sa sa agite,sa caute cu nerabdare solutii pentru a termina cat mai repede ce si-a propus.Gesturile ei devin semnificative si ne dezvaluie firea voluntara si felul ei de a vorbi:"sublinie textul cu atata energie,incat linia,[...]se prefacu la sfarsit in doua sine subtiri,ca si cum expresul care le umpluse ar fi deraiat.","dupa a zecea afirmatie,Olguta se incrunta","incepu sa-si suceasca nasul";"Olguta privi cu mila pe reprezentanta celor doua sute de negatii.Facuse intradins o greseala de ortografie[...]";"Incepu sa cutreiere odaia in lung si in lat,din ce in ce mai repede." Mandria innascuta o determina sa refuze categoric in primul moment propunerea Monicai de a scrie in locul ei.Ii arata cu incantare ceea ce scrisese,subliniindce nu se teme si ca asa voise:"Asa am vrut sa scriu!".Chiar alegerea pe care o face reflecta incapatanarea fetitei de a nu se considera vinovata:"Tu scrii<>de doua sute de ori si eu scriu ca am dreptate." Acceptarea ajutorului Monicai se realizeaza in final,dupa multe impotriviri:"Fa cum vrei!ofta Olguta.Eu te astept!" Nerabdarea cu care urmareste ca Monica sa termine mai repede de scris este tradata de agitatia fetitei,de preocuparea de a gasi noi trucuri.Ii place sa-si uimeasca permanent verisoara cu spiritul sau teribilist,plin de neprevazut si nonconformist.Dialogul devine in acest sens plin de surprize savuros: "-[...]sa-mi spui cand ajungi la doua zeci. -De ce? -Ai sa vezi!" Siretlicul Olgutei o sperie putin pe Monica,dar vointa verisoarei sale ramane neclintita,obligand-o sa accepte,desi isi dadea seama ca nu este corect ceea ce face:"Fa cum spun!".Olguta nu accepta sa fie contrazisa,manifestandu-si autoritatea fata de Monica.Nici teama Monicai ca siretlicul sa nu fie descoperit de doamna Alice nu-i schimba hotararea considerand ca aceasta nu va controla. Dorinta de a-i oferi Monicai papusa ei poate fi o incercare de a-i potoli temerile verisoarei de a-i multumi ca acceptase solutia masluirii si convingerea ca depasise de mult etapa jocului cu papusa,pe care o privea cu o anumita ironie:"Da'mie nu-mi trebuie papusa.".De altfel jocul cu papusa ar fi fost mult prea plicticos pentru un spirit atat de scormonitor si de rebel. Surpriza finala pune in umbra protestele Monicai.Aceasta cauta o panglica,apoi face o funda frumoasa.Olguta ii explica cu o logica impecabila si cu un fin spirit de observatie ca mama ei va fi incantata de funda facuta si nu va mai controla pedeapsa: "-Mama are sa vada ca funda-i bine facuta si-are sa fie multumita.[...]Fiindca eu nu stiu sa fac funde...s-atunci are sa mai controleze!" Fetita stie sa-i judece obiectiv pe cei din jur si chiar sa le speculeze micile slabiciuni. Utilizand aceste mici viclenii Olguta isi arata personalitatea puternic conturata si orgoliul,considerandu-se nevinovata.Energia si vointa ei izvorasc dintr-o pesonalitate puternica,dominandu-i si uimindu-i pe cei de o varsta cu ea prin inteligenta si ingeniozitatea ei. Monica o admira sincer pe verisoara ei pentru inventivitatea si curajul de care da dovada,precum si pentru temperamentul si spiritul ei fin de observatie.Fire ascultatoare si corecta,Monicai ii este rusine la gandul ca o inseala pe tante Alice acceptand falsificarea numaratorii,idee care ei nu i-ar fi trecut niciodata prin cap. Romana http://referate.ciorna.com/referat-2062-managementul-financiar-al-institutului-de-boli-cardiovasculare-si-transplant.html http://referate.ciorna.com/referat-2062.html “ Din inimă pentru inimă”, aceasta este deviza care a stat la baza înfiinţării Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, unitate sanitară de categoria I, în anul 1995 în subordinea Ministerului Sănătăţii şi care “coordonează” până în ziua de azi activitatea instituţiei. La baza înfiinţării institutului au stat demersurile neîncetate ale Prof. Dr. Radu Deac, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Târgu-Mureş, fost director al institutului, director al Centrului Regional de Transplant Mureş, fost Ministru Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii şi Familiei, actual Consilier al Ministrului Sănătăţii Publice. Principalele activităţi ale institutului sunt: CAEN 8511 Activităţi de asistenţă spitalicească şi sanatorială. CAEN 8512 Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie. Institutul medical clinic este unitate de asistenţă medicală de specialitate în care se desfăşoara activitate de îngrijire a bolnavului cu afecţiuni cardiovasculare, activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală, activitate de îndrumare şi coordonare metodologică pe domeniul său de activitate . Prin intermediul secţiilor clinice specializate ale institutului: Clinica Chirurgie Cardiovasculară, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică şi Transplant Cardiac, Clinica de Cardiologie Pediatrică, Clinica de Cardiologie Intervenţională, Clinica de Cardiologie Adulţi, Clinica Anestezie şi Terapie Intensivă Cardiacă şi laboratoarele: Laboratorul de Angiografie şi Cateterism Cardiac, Laboratorul de Cercetare Imunologie-Transplant şi Laboratorul de Analize Medicale, se asigură diagnosticarea, tratamentul bolilor cardiovasculare şi cele mai dificile intervenţii chirurgicale pe cord deschis. Între realizările medicale de performanţă ale IBCvT Targu-Mures pot fi evidenţiate: - Terapia endovasculară a stenozelor de arteră carotidă - Chirurgia cardiacă a sugarului şi copilului mic, tratamentul chirurgical al cardiopatiilor congenitale complexe - Producţia şi implantarea primelor valve biologice din ţară, montate pe inel si « stentless »(experienţa a 1000 de cazuri), manufacturate in Laboratorul de producţie valve, imunologie şi transplant al IBCvT - Organizarea şi dezvoltarea activităţii de cardiologie intervenţională în prima secţie clinică de specialitate din ţară - Terapia chirurgicală a anevrismului ventricular stâng postinfarct miocard- reconstrucţia geometrică de ventricol stâng , cea mai largă experienţă din ţară - Cea mai mare realizare este transplantul de cord, care a devenit deja o tradiţie a institutului. Echipa operatorie care a făcut posibilă această mare realizare a fost condusă de Prof. Dr. Radu Deac care a efectuat atât prelevarea,cât şi transplantarea cordului, alături de chirurgii Dr. Horaţiu Suciu, Dr. Vasile Bilcă, Dr. Claudiu Chivu, anestezie : Dr. Sorin Paşcanu. În cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant sunt trataţi bolnavi de pe tot teritoriul României, Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant fiind institut medical clinic. Pentru a sublinia rolul foarte important sistemului financiar în cadrul medicinei şi necesitatea de a cunoaşte de unde provin fondurile şi care sunt cheltuielile institutului de către public am ales tema de analiză asupra veniturilor şi cheltuielilor alocate institutului care va ajuta la o mai bună împărţire a bugetului în viitor. Economie http://referate.ciorna.com/referat-2060-principe-officielle-contenu-dans-l-administration-civile-la-preuve-processus.html http://referate.ciorna.com/referat-2060.html Faculté de droit Principe officielle contenu dans l'administration civile la preuve processus Master: Marius Draghici Carrière judiciaire, Année II, Dies Coordinateur scientifique: Dr Claudia Rosu 2007 Oficialitatii principe contenu dans l'administration de la preuve en matière civile processus Des échantillons ont une importance décisive dans la procédure civile, ainsi que de procédure pénale, ainsi que dans la vie juridique en général. À l'instar des autres branches du droit et du droit de procédure civile est régi non seulement par des règles de droit, mais également les principes de procédure civile. En raison de leur importance, certains des principes des droits civils, veuillez consulter Constittie et des lois spéciales, ou le Code civil, mais il a été dit dans la littérature scientifique que certains processus principes sont consacrés dans les documents internationaux comme la Déclaration universelle des droits de l'homme Dreprutilor, Pacte Internationale en ce qui concerne les droits civils et politiques, la Convention européenne pour la protection des droits de l'homme fondamentaux et Libertatilor. Grâce à la médiation de la preuve subictii droit mai en face du tribunal des faits qui izvorasc leurs droits ou vinovatia fois nevinovatia faits dans le cas d'une infraction pénale et l'ensemble de ces faits réalité juges desprind existence des droits en litige, respictiv vinovatia ou nevinovatia personnes ont en charge faits d'un criminel. En l'absence de preuve, subjective droits civils ne peuvent pas être récupérés, et la vérité en matière pénale en ce qui concerne l'acte ne peut être établie, l'administration est strins éléments de preuve liés à l'instauration de l'Etat "rester fidèle", et dans la plupart des processus Pénal la question concernant les éléments de preuve et les moyens de preuve. Pour connaître la vérité dans une cause criminelle est, en général, afin de déterminer s'il existe un acte et qui a été savirsita, si elle se réunit tous les éléments constitutifs d'un crime si faptuitorul responsable de l'acte criminel. Cependant, tout cela est fait avec des preuves. Les échantillons sont les moyens permettant de garantir les droits des situations de nature litigios et respestiv, sur la base de leur condamnation est fondée sur des faits qui ont été infrinta droit pénal. Probatiunea constituent donc une partie de la plus grande signifie à la fois civile, ainsi que la procédure pénale, sans que ni les tribunaux et d'accomplir leur mission se trouve. Grâce à la médiation de la preuve qui gère probatiunii dans le cas où les tribunaux ont la possibilité d'établir la vérité "(principe fondamental de procédure) et intemeindu être à son sujet, afin de donner des décisions équitables concernant les droits en litige et que la justification (fond et légalité) les décisions dans les condamnations pénales. Formation convingerii judecatorului en ce qui concerne la réalité de l'État en fait, qui devrait également intemeieze décision pronuntata, atarna le bon et le développement complet de probatiunii et les preuves fournies. Pour ces éléments dépend de fond et même la légalité hotararilor tribunal, parce que la plupart du temps une décision de justice netemeinica est nelegala, en termes probatiunii soit parce que staruit tribunal ne suffit pas de découvrir la vérité et de prévenir les erreurs dans cunoastetea faits, tels qu'ils sont obliger d'art. 129 alin.5 C.pr.civ. et, respectivement, art.62 C.pr.pen. nesocotit soit parce que les autres règles du probatiunii judiciaire. Une décision judecatoreaca, civile ou pénale, qui, en raison de la dignité des preuves fiables, neindoielnice et bien administré, a réussi à établir exactement dans l'état en fait, la vérité correspondant, et de donner, en vertu du présent (la preuve), un solution juste (bonne), la volonté et la conviction contre les tribunaux de contrôle juridictionnel. En outre, même la puissance de sa conviction et aller au-delà de l'enceinte de la cour et contribuera à accroître la confiance dans la justice et le renforcement de la légalité. Puis, en plus conçues pour donner intentelor tribunal peut déterminer la vérité sur les faits et de donner, de prendre des décisions et des moyens de droit, en veillant à ce que les droits et, respectivement, la conviction de ceux qui sont coupables de commettre des actes prévu la loi pénale, la preuve en Mai et remplir le rôle de prévenir les litiges civils et commis des actes de caractère criminel. Les échantillons sont «en fait des entités" extraprocesuale (ce qui signifie qu'il existe en dehors de la fonction publique ou pénale), mais elles s'opposent sur civile ou pénale. Et, grâce à leur gestion, l'exécution de processus judiciaire qu'ils acquièrent une procédure caracer. Tous droits, et les moyens de preuve sont extraprocesuale réalité, qui est également obtenir une catégorie juridique procesuala, par la réglementation de leur folosorii à l'intérieur, par l'affaire, le processus des poursuites civiles ou pénales. Preuve de cadre institutionnel et les moyens de preuve est le code de procédure civile et, respectivement, le code de procédure pénale. Le résultat ci-dessus que l'administration de la preuve dans la procédure civile, ainsi que l'affaire pénale est étroitement liée à la réalisation du principe de "rester fidèle" et cet objectif se reflète parfaitement dans la procédure les preuves "établi par les deux le code de procédure ainsi que par le Code civil de procédure pénale, contenant tous deux des pertinete règles relatives au "rôle actif de judecatorului» et le «fardeau de la preuve." En vérité, le rôle instance judiciaire en probatiunea dépend de la conception générale du système de procédure adoptées en ce qui concerne judecatorului mission dans le processus de déroulement. Toutefois, ceci est indiqué dans art.129 alin.5 C.pr.civ. ainsi que art.62 C.pr.pen. Dans art.129. alin.5 C.pr.civ. stipule que "les juges ont un devoir de staruie par tous les moyens légaux pour éviter toute erreur pour trouver la vérité dans la cause sur la base de l'établissement des faits et l'application correcte du droit dans une décision pronuntarii l'objectif et des moyens de droit. Ils seront en mesure d'ordonner l'administration de la preuve qu'elle juge nécessaires, même si les parties sont impotrivesc "(mai sens rang et" bureau "administration de la preuve lorsque cela est nécessaire). Art.62 C.pr.pen. ou, à son tour, prévoit ce qui suit: "afin d'établir la vérité, les tribunaux et la justice pénale lamureasca sont tenus de cause dans tous les aspects sur la base de preuves." Outre le texte du Code de procédure pénale, il est également un texte de l'article 1 de la deuxième alin.2 selon laquelle les actes d'activités criminelles "à se réunir de sa propre en dehors decazul lorsque la loi dispose autrement." Donc, à cet égard, il ya une distinction entre les civils et procédure pénale justifiée par la nature juridique et les objectifs des deux règlements relatifs à la procédure civile pénale sic lui. Dans le processus de suivi un régime civil protection judiciaire des intérêts privés, qui impose un rôle important non seulement des parties en declansarea processus, mais également dans le développement et, en particulier, pour décider du sort de procédure civile (la disponibilité). En vertu de la proposition de conception et de processus de gestion dans les procès civils ont été fournies, mais l'art. L'article 129. Pr C. 5. Civ. Et le droit à poursuivre exemple intervenir de sa propre administration ordonand éléments de preuve qu'elle juge nécessaire ", même si les parties sont impotrivesc" (à cet égard le principe de disponibilité devraient céder la place au-dessus de séjour principiuui vérité). Cette méthode de détermination de la procédure judiciaire probatoriilor acquis la consécration des droits civils et la pratique judiciaire statuandu explicitement que "le rôle actif de privestre judecatorului ... il ne remplace pas la volonté des parties, mais est obligé de découvrir la vérité sis à aider à donner aux parties actives dans la défense des droits et intérêts légitimes. " Ce mécanisme de procédure pour la réalisation de probatoriului exiger des éclaircissements d'ordre juridique et doctrinar non seulement la jurisprudence, car, en effet, même à travers le processus de suivi de la protection judiciaire civile intrerese privé de jouer et que le principe de disponibilité, d'autre part, indifférent nature du processus: au civil ou au pénal, les actes un principe fondamental, supérieur autre règle, celle de «rester fidèle» et, aussi, devrait être garanti et une "procédure équilibre", qui implique la possibilité d'influer sur judecatorului le procès lorsque s'assurer que des déséquilibres se produisent procesuala nature des diverses raisons (manque de formation ou l'inégalité des parties, neglizente ou superficialitatii des deux parties, etc.) Conformément à l'art. 1169 C. Civ. Qui a fait une proposition avant la première judecatii doit prouver un "- acteurs-incumbit probatio. Si le plaignant est Mai d'abord "a été contraint de prouver elles formuleaza, la charge de la preuve n'est pas le incumba mais pleine et exclusive. Il ne serait ni logique ni juste, et parfois pas possible. Et puis, dans de telles situations, la charge de la preuve est repartizeaza entre le requérant et Parat, de sorte que, parmi les articles en cause une "complète probatiune" certains seront constatée par le requérant et d'autres Parat. Bien sûr, dans ces conditions, la question déterminations intinderii demandeur obligation de sonde (qui va jusqu'à l'obligation) et commence là où l'obligation de paratului preuve, est que les éléments qui devraient s'avérer un, et ce que d'autres éléments. Ce problème repartizarii charge de la preuve entre le plaignant et Parat, comme il est bas, à répartir entre les deux parties, les degrés de difficulté plus grand ou plus petit, qui sont de plus grandes difficultés et le fait que l'art. 1169 C. civ. Précise pas dans quelle mesure le demandeur doit prouver son pretentia. Par conséquent, vous devrez prendre en compte le principe de la stabilité dans le texte de l'art. 1169, ainsi que la possibilité de sonder les deux parties à degaja ici plusieurs formules de partage de la charge utile preobei dans la pratique, comme un guide. Le demandeur a le fardeau de la preuve dans un premier temps, parce qu'il fait une proposition tribunal de première instance sera obligé de produire ou de prouver savarsirea fait qui a créé la base entre lui et par de démontrer de cette manière, il revendique le droit de naissance et, implicitement, d'obligation corelative de paratului, ensemble, ils le droit et l'obligation corelativa ligne-ratio de contenu. Mais vous ne pouvez pas demander au demandeur de prouver de Mai que pas un de l'autre qui ont empêché la création de la base ou être de nature à pricinui ineficacitatea créateur rapport déjà fait la preuve de base, ou ultérieurement, après la création rapport litigios base, personne ne fait d'être modifiés ou être éteint rapport de cette base. En effet, il le demandeur à prouver que de tels faits ne sont pas le produit serait destiné à imposer un probatiune multiples, difficile et parfois impossible, qui serait national, et même souffrir inéquitable à l'encontre du principe établi par l'article. 1169 du Code civil. Il est beaucoup plus simple, plus facile, plus rationnelle et équitable Mai paratul de prouver que-si nécessaire-que de telles mesures ont effectivement eu lieu. Ce mécanisme preuve en est autrement dans l'intérêt ou, pour que invocand et de prouver de tels faits, ils ont pour effet d'annihilation obligation corelative processus qui est établie par des éléments de preuve à la tâche de créer la base litigios géré par le requérant. En vérité, le demandeur ne pouvait être contraint de faire rapport sonder la création litigios base et également quelques faits et la preuve que anihileze action intentata lui. Il serait absurde de ne pas penser de cette législature, lorsqu'il a établi le principe énoncé dans l'article. 1169 C. Civ. (Sur la charge de la preuve). Ainsi, dans la probatiune action, la décision du tribunal (dans le processus cicvil) auront recours à des formules logique, équitable et efficace de distribution de la charge de la preuve entre les parties en litige comme suit: le requérant sonde la création juridique de contentieux, il Parat (Prouver qu'il a mis fin à l'acte ou a été savarsit fois que cet événement est survenu qui a créé la base du contenu de ce qui est juste et ce qui est revendiquée et corelativa obligation de paratului, dont l'exécution est requis); paratul, réalisés dans ce position, mai-invoquer le cas échéant-et, implicitement, sera tenu de prouver, d'obstacles faits qui ont empêché la création de la base litigios (ilicitatea objet ou la cause), mais les faits de la nature pricinuiasca ineficacitatea fait rapport créateur litigios base ( comme par exemple, l'incapacité d'exercer erreur dolul etc), à la suite des faits qui ont changé la base litigios créé des faits qui ont été par la suite éteint le créancier le droit d'agir au sens matériel (prescriptia par exemple), des faits qui ont par la suite lui-même éteint la base des parties. Il est en quelque sorte, une transposition probatoriului le plan, le mécanisme de sommation exemple plainte civile auprès du tribunal, qui se recoupent et intampinari demandes reconventionale de paratilor (articles 115 et art. Civ. C. 119). Cette judecatorului droit civil, de diffuser la charge de la preuve entre le plaignant et Parat, descompunand-un dans un rationnelle, entre les deux parties à la suite de indatorireaa à starui par tous les moyens légaux pour trouver la vérité et de prévenir toute inexactitudes dans la connaissance des faits (article 129, paragraphe 5. C.pr. civ.) et, également, ou rôle actif dans le processus de gestion et en développement probatiunii, en vertu de laquelle il mai demander aux parties au débat quelles que soient les circonstances de fait ou comme conduisant à des dezlegarea pricinii même neinvocate les parties, et de condamner tous les essais qu'ils socoteste utile, même si les parties sont impotrivesc "(oficialitatii probatoriului principe dans le processus civile) art. L'article 129. 5 ° C. La dernière phrase. Civ. Conformément à l'art. L'article 172. 1 C. pr. civ., "Quand une des parties dans le cadre invedereaza possède une potrivnica enregistré parce que, poatea tribunal a ordonné son infatisarea." La même chose se produit dans la situation où nous trouver inscrisul maintenir une autorité ou la personne (art.175, par. 1 C. pr. Civ.). Considérons que, en se fondant sur le rôle ou activement tribunal mai fournir des indications utiles infatisarea inscrisurilor cas, la propriété de tiers ou de personnes, "le bureau" ce qui signifie que dans les cas où ce n'était pas requise par aucune des parties. Résumé ceux qui sont exposés en relation avec le mécanisme de gestion civile probatoriilor processus doit prendre note que, dans la conception moderne (contemporain), concernant le probatiunea judiciaire, il ne constitue plus un attribut à la seule discrétion gauche parties en litige, parce que toute procédure civile dans son ensemble Mai n'est pas une question d'intérêt purement privé, une question seulement des parties. Au contraire, quelle que soit la nature litigioase situations, tout aussi intéressés dans la société et parce que par la résolution promta et juste litigioase cas fondée sur la vérité, mandat, sans aucune distinction, quelle que soit la nature de la conduite des droits subjectifs en ce qui concerne , Assurant ainsi un climat social harmonieux, infaptuit éducation et le rôle du pouvoir judiciaire. Dans cette conception, le juge, pas les parties, est le chef des poursuites civiles ou pénales, il intervenind actif dans l'exécution de son (y compris en termes d'administration de la preuve), indruma processus en cours et de donner une aide efficace parties dans la protection de leurs droits et intérêts. Ce droit (et le devoir) d'intervenir judecatorului actif dans le déroulement et l'administration civile en particulier dans probatoriilor est inscrit dans une série de règles établies par le Code de procédure civilala que je vais voir ci-dessous. Dispositif de plat principal et le plus important dans ce domaine de probatiunii fait référence au rôle de judecatorului civile dans le processus, fournir mentionné l'art. L'article 129. 5 C. PR. civ., que les "juges ont un devoir de staruie par tous les moyens légaux pour empêcher qu'il y ait faute de trouver la vérité dans la cause sur la base de l'établissement des faits et l'application correcte du droit dans une décision pronuntarii but et des moyens de droit. Il sera possible de commander adminidstrarea éléments de preuve qu'elle juge nécessaires, même si les parties sont impotrivesc. " Par conséquent, instantanée tribunal est non seulement un droit de starui ou tente de faire découvrir la vérité, mais aussi une "obligation imposée par la loi" dans ce domaine. Le tribunal a le devoir et donner une aide juridique aux parties, non seulement de soutenir activement dans la protection de leurs droits et intérêts, ce qui signifie, implicitement, et les aider à faire probatiunii, ce qui signifie instantanée et de contribuer à assurer la pleine égalité des parties et de procédure assurer la réalisation effective de leurs droits subjectifs. Le texte de l'art. L'article 129. 5 C. PR. civ. consacra le principe général de rôle actif dans le processus de judecatorului civile, qui comprend règle (principe) obligativitatii rester vrai et juste (principe) oficialitatii. Dans le cadre indatoririlor ce que l'opérateur historique du judecatorului comform art. L'article 129. 5 C. PR. civ., il est idemana multiples moyens légaux, certains fournis par les dispositions légales dexpres processus et de procédure (même à travers l'art. Article 129. 5 C. pr. civ.), d'autres dérivés ou implicite. Ainsi, à travers l'art. L'article 129. 4 C. PR. civ., serevede que "en ce qui concerne la situation de fait et de motiver les parties comme ils invoquer à l'appui de succès et leur apararilor juge a le droit de leur demander de présenter leurs explications, oralement ou par écrit, et de mettre en débat Leur quelles que soient les circonstances de fait ou de droit, même s'ils ne sont pas mentionnés dans la demande ou intampinare. " Le texte de ladite utilise l'expression "Le juge a le droit" de recourir à des moyens légaux, ce qui pourrait donner l'impression qu'il serait un cas simple d'un collège d'enseignement. La réalité est le juge même forcé à les utiliser, faute de quoi pas instantanée et pourrait remplir les fonctions prévues par l'article. L'article 129. 5 C. PR. Civ. Un autre moyen approprié de l'art. L'article 129. 4 C. PR. civ. judecatorului a le droit de "mettre le débat en aucun cas les parties en fait ou en droit, même s'ils ne sont pas mentionnés dans la demande ou intampinare." Par conséquent juge est habilité à débat dans les partis, et ils ont un intérêt en proposant et en obtenir la preuve de prouver imprejurarilor en fait à une telle discussion. Et, lorsque l'événement droits (en litige) ne peut être prouvée en direct-juge uzand les mêmes droits conférés par l'article. L'article 129. 4 C. PR. civ. mai apporter dans le débat parties et les faits liés voisins événement droit des connaissances permettant de prouver leurs pièces, le tribunal de conclure que l'existence insesi générateur (ce qui signifie, implicitement, objet en mouvement de la preuve à Cette tente de lamureasca les faits avec l'aide de prezumtii). Faculté (et l'obligation en même temps) judecatorului pour commander des échantillons de bureau, même sur les parties, mais limite la disponibilité et faire appliquer les principes contradictorialitatii est, comme l'a souligné dans la littérature juridique et confirmé dans la pratique judiciaire, une des formes Mai important que se produit à mesure que le rôle actif de judecatorului, parce que le tribunal ne peut abdica du devoir qui incombe à la descoperii vérité, et de gérer toutes les preuves nécessaires justei solutionari le cas (article 129 par. 5 C. pr. civ.). Enfin, une mention en ce qui concerne le fait que, dans la doctrine occidentale contemporaine a déclaré-comme l'a souligné dans notre littérature comme un moment-la justice est aujourd'hui le dialogue, voir indepartare désir des règles de procédure classique, l'efficacité cautandu intervention judiciaire, la vitesse et supletea; souligner est que, vers le rôle et la mission et qu'il assume dans la société contemporaine, le juge ne peut pas être une exécutants et pas automatiquement un parce que son action ne peut pas être réduit à un seul exercice des fonctions , Qui fonctionnement d'échappement dans l'application de la loi, est considérée, au contraire judecatorului résultat comme légitime parce que d'une interpunerea qui opèrent dans le noyau même d'un rapport par la force. Alors judecatorului-arbitre, et sera remplacé aujourd'hui activement juge peut pas laisser le processus se déroule à capriciile ou totale discrétion parties, ce qui le juge posibiluitatea et de réduire les différences sociales et économiques entre les parties, afin d'assurer un équilibre de procédure et, par conséquent, le principe de l'égalité et surtout de connaître la vérité. Franceza http://referate.ciorna.com/referat-2059-parkour.html http://referate.ciorna.com/referat-2059.html ♫ Parkour (parfois abrégé en PK) ou l'art du est une activité dans le but de passer d'un point à un autre le plus efficacement et le plus rapidement possible, en utilisant principalement la capacité des corps humain .Il est destiné à aider à surmonter les obstacles, qui peut être n'importe quoi dans le milieu environnant - des branches et des pierres à des rails et des murs de béton et peut être pratiqué dans les zones rurales et zones urbaines. Parkour praticiens sont considérés comme des traceurs, ou traceuses pour les femmes. Fondée par David Belle en France, parkour se concentre sur la pratique efficace de développer les mouvements de son corps et l'esprit d'être en mesure de surmonter les obstacles en cas d'urgence. Parkour est une activité physique qui est difficile à catégoriser. Miscategorized souvent comme un sport extrême et le sport, parkour a aucun ensemble de règles, le travail d'équipe, de hiérarchie officielle, ou la compétitivité. Au contraire, il est plus comme un art ou discipline qui ressemble à l'auto-défense dans l'ancien les arts martiaux. Selon David Belle, "l'aspect physique de parkour est plus de faire tous les obstacles sur votre chemin comme vous le feriez dans une situation d'urgence. Vous voulez -1- aller dans ce sens, avec tout mouvement, comme pour vous aider obtenir le plus de terrain sur quelqu'un ou quelque chose, si elle échapper à la chasse ou vers celle-ci." Ainsi, lorsqu'ils sont confrontés à une hostilité confrontation avec une personne, un sera en mesure de parler, de la lutte ou la fuite. Comme les arts martiaux sont une forme de formation à la lutte, parkour est une forme de formation pour le vol. En raison de son caractère unique, il est souvent dit que parkour est dans sa propre catégorie: "parkour est parkour." Une caractéristique importante de parkour est l'efficacité. Les praticiens non seulement se déplacer aussi vite qu'ils peuvent, mais également dans les pays les moins consommateurs d'énergie et le plus direct possible. Cette caractéristique la distingue de la pratique similaire de roue libre, qui met davantage l'accent sur la liberté de mouvements, tels que des spectacles d'acrobatie. Implique également l'efficacité en évitant les blessures, à court et à long terme, une partie de parkour pourquoi la devise non officielle est être et durer. Ceux qui sont habiles à cette activité ont normalement une très vive conscience spatiale. Traceurs affirment que parkour influe également sur un processus de la pensée par le renforcement de la confiance en soi et de pensée critique des compétences qui permettent de surmonter tous les jours physique et mentale des obstacles. Une étude de NeuroPsychiatrie de l'Enfance et de l'Adolescence en France reflète le fait que traceurs pour obtenir plus sensation et le leadership que les praticiens de gymnastique. Ils ont aussi une personnalité plus narcissique, mais qui ne semble pas être liée à inadaptés ou comportements psychopathologic. ♫ que signifie le mot parkour ? La première termes utilisés pour décrire cette forme de formation sont l'art du déplacement et le parcours. Le terme parkour a été définie par David Belle et son ami Hubert Koundé. Il découle de parcours du Combattant, la classique course d'obstacles militaires -2- méthode de formation proposée par Georges Hébert. Koundé, qui n'est pas lui-même un traceur, a pris le mot parcours, a remplacé le «c» avec un «k» pour suggérer l'agressivité, et enlevé le silence "s" comme elle est opposée à la philosophie de parkour sur l'efficacité. Traceur et traceuse sont des substantifs dérivés du verbe français traceur qui normalement signifie "trace", mais aussi traduit comme "aller vite". -3- ♠ Débuts. L'héritage du Hébert ♫ Avant la Première Guerre mondiale, ancien officier de marine français Georges Hébert a voyagé à travers le monde. Au cours de sa visite en Afrique, il a été impressionné par le développement physique et les compétences des tribus autochtones qu'il avait rencontré: "Leurs corps ont été splendide, flexible, agile, habile, durable, résistant et pourtant ils n'avaient pas d'autre tuteur en gymnastique, mais leur vie dans la nature. " -- Georges Hébert Alors qu'il était en poste dans la ville de Saint-Pierre, la Martinique, elle a subi une éruption volcanique sur Mai 8, 1902. Hébert a coordonné l'évacuation et de secours de quelque 700 personnes. Cette expérience a eu un profond effet sur lui, et renforcé sa conviction que les compétences sportives doit être combiné avec courage et altruisme. Il a finalement élaboré cette philosophie dans sa devise: "être fort pour être utile" . Inspiré par les tribus, Hébert est devenu un professeur d'éducation physique au collège de Reims en France. Il a commencé à définir les principes de son propre système de l'éducation physique et de créer des appareils et des exercices destinés à enseigner sa méthode naturelle, qu'il a défini comme: "Méthodique, progressive et continue d'action, de l'enfance à l'âge adulte, qui a pour objectif: assurer le développement physique intégrée; croissance interne des résistances, en mettant l'accent sur les aptitudes dans tous les genres de l'exercice naturel et indispensable des services publics (marcher, courir, sauter, quadrupedal mouvement, escalade , Equilibrism (équilibrage), lancer, levage, la défense et la natation); développement d'énergie et toutes les autres facettes de l'action ou de virilité tels que tous les actifs, à la fois physique et viril sont maîtrisées; une idée morale dominante: l'altruisme. " -- Georges Hébert Hébert mis en place une méthode naturelle session composé de dix groupes fondamentaux: marcher, courir, sauter, quadrupedal mouvement, -4- l'escalade, l'équilibre, lancer, levée, l'auto-défense, la natation, qui font partie de trois forces principales: ▪ Energetic sens ou virile: l'énergie, de volonté, de courage, de fraîcheur et de fermeté ▪ Sens moral: la bienveillance, l'assistance, l'honneur et l'honnêteté. ▪ Sens physique: les muscles et le souffle. Pendant la Première Guerre mondiale et la Seconde Guerre mondiale, Hébert l'enseignement a continué à se développer, devenir la norme de système militaire français d'éducation et de formation. Ainsi, Hébert a été un des promoteurs de parcours - une course à obstacles, développé par un architecte suisse, qui est standard dans la formation militaire et a conduit au développement de sentiers de remise en forme civile et la confiance des cours. Également, en français soldats et les pompiers ont développé leurs cours obstacle connu sous le nom de parcours du Combattant et parcours SP. ♠ Entre David Belle ♫ Raymond Belle est né en Indochine française (aujourd'hui Vietnam), mais son père est mort pendant la Première Guerre d'Indochine et Raymond a été séparé de sa mère au cours de la division du Vietnam en 1954. Il a été prise par l'armée française en Da Lat et a reçu une formation et l'entraînement militaires qui ont façonné son character.Avec sa capacité athlétique, Raymond est devenu le champion du régiment corde-grimpeur et a rejoint le régiment de l'équipe d'élite, composé de l'unité plus fort et plus agile les pompiers. Ses membres sont les appelle pour les plus difficiles et dangereux sauvetage missions.son nombreux sauvetages, les médailles et les exploits lui a donné une réputation d'être un pompier exceptionnel et inspiré la prochaine génération de jeunes, en particulier son fils David Belle et Sébastien Foucan,collègue de David de l'enfance. Né dans une famille de pompier, David Belle a été influencé par les histoires d'héroïsme. À l'âge de 16 ans, David a quitté l'école pour chercher son amour de la liberté, l'action et à développer sa force et la dextérité pour être utile dans la vie, que Raymond lui a conseillé. -5- Raymond a présenté son fils David aux parcours de formation et de la méthode naturelle. David a participé à des activités telles que les arts martiaux et la gymnastique, et cherché à appliquer ses prouesses athlétiques pour certaines pratiques. Après avoir déménagé à la commune de Lisses, David Belle poursuivi son voyage avec d'autres. «Dès lors, nous avons développé», explique Sébastien Foucan Aller à Londres, "Et pourtant, toute la ville était là pour nous; là pour parkour. Il vous suffit à regarder, il suffit de penser, comme des enfants. " Cela, comme il l'a décrit, est "la vision de parkour ». En 1997, David Belle, Sébastien Foucan, Yann Hnautra, Charles Perrière, Malik Diouf, Guylain N'Guba-Boyeke, Châu Belle-Dinh, Williams Belle et créé le groupe Yamakasi, dont le nom vient du lingala langue de Congo, et des moyens fort esprit, corps fort, homme fort, de l'endurance. Après le spectacle musical Notre-Dame de Paris, David et Sébastien se séparent à cause de l'argent et des désaccords sur la définition de l'art du déplacement, donc la production de Yamakasi (film) en 2001 et le documentaire français Génération Yamakasi sans David et Foucan. Au fil des ans, que le soutien des praticiens de l'amélioration de leurs compétences, leurs mouvements a augmenté. La construction à l'édification de sauts et sera en baisse de plus une histoire est devenue courante dans les médias, laissant souvent les personnes ayant une vue oblique de parkour. En fait, au sol les mouvements sont plus fréquentes que tout ce qui concerne les toits, en raison de l'accessibilité pour trouver des lieux juridique pour grimper dans une zone urbaine. De la banlieue parisienne, parkour est devenu une activité largement pratiquée en dehors de la France. -6- ♠ Le Parkour ♫ Philosophie - Il s'agit d'une partie principale de l'art du déplacement que la plupart des non-praticiens n'ont pas vu ou entendu parler, mais selon les fondateurs de Yamakasi il est une partie intégrante de l'art, dans les mots de Williams Belle: "Pourquoi dois-je former les gens, je pense qu'il est important de préserver. Je pense qu'ils feront part de cette expérience pratique. Et le représenter est ... je crois qu'il est juste partager quelque chose. Il ne doit pas être perdu. Il doit rester en vie! Je ne veux pas avoir cette expérience, et il suffit d'écrire dans un livre, il deviendrait un mort! je veux qu'elle soit en vie! Je veux que les gens de l'utiliser, à la vivre et en faire l'expérience. " Un autre aspect de la philosophie est la liberté. On dit souvent que le parkour peut être pratiquée par n'importe qui, n'importe quand, n'importe où dans le monde. Cette liberté a fait une puissante force culturelle en Europe, avec la diffusion de son influence dans le monde. Châu Belle Dinh indique plus que la philosophie derrière sa définition: "L'art du déplacement est un type de liberté. C'est une sorte d'expression, de confiance en vous. Je ne crois pas qu'il existe une définition claire pour -7- elle. Lorsque vous l'expliquer aux gens, vous dites: oui Je grimpe, je saute, je continuer d'avancer! C'est la définition! Mais personne ne comprend. Ils ont besoin de voir les choses. Il est seulement un état d'esprit. C'est lorsque vous faites confiance vous-même, gagner une énergie. Une meilleure connaissance de votre corps, être en mesure de se déplacer, de surmonter les obstacles dans un monde réel, ou dans un monde virtuel, un objet de la vie. Tout ce qui touche à la tête, tout ce qui touche dans votre coeur. Tout contact avec vous physiquement. " -- Châu Belle Dinh Une récente convention de Parkour philosophie a été l'idée de "régénération de l'homme." Cette théorie affirme que le Parkour est un moyen de sortir du mode de vie sédentaire moderne et ré-engager avec ce que cela signifie d'être humain par le déplacement de la même manière primordiale de l'homme. Andy (Animus) de Parkour Amérique du Nord précise: "Dans beaucoup de moyens, Parkour est un moyen de récupérer ce que signifie être un être humain. Il nous apprend à déplacer en utilisant les méthodes naturelles que nous avons appris dès l'enfance. Il nous apprend à toucher le monde et d'interagir avec elle , Au lieu d'être protégés par celle-ci." -8- Il est autant dans le cadre de l'apprentissage vraiment cette activité tout en étant en mesure de maîtriser les mouvements, il vous donne la possibilité de "surmonter vos craintes et les douleurs de cette nouvelle demande et à la vie "que vous devez être en mesure de contrôler votre esprit Afin de maîtriser l'art de parkour. Andreas Kalteis, un non-Yamakasi traceur, a déclaré dans Parkour documentaire Voyages: "Pour comprendre la philosophie du parkour prend beaucoup de temps, parce que vous avez à s'habituer à elle en premier. Si vous devez toujours essayer de réellement faire les mouvements, vous sentez pas grand-chose de la philosophie. Mais lorsque vous êtes en mesure de se déplacer à votre façon, puis on commence à voir comment les modifications parkour autres choses dans votre vie et vous aborder les problèmes - par exemple dans votre travail - à la différence, parce que vous avez été formés pour surmonter les obstacles. Cette soudaine réalisation intervient à un moment différent pour différentes personnes: certains l'obtenir très tôt, certains l'obtenir avec beaucoup de retard. Vous ne pouvez pas vraiment dire «il faut deux mois pour réaliser ce qui est parkour". Donc, maintenant, je ne dis pas «Je ne parkour», mais «je vis parkour", parce que sa philosophie est devenue ma vie, ma façon de tout faire. " -- Andreas Kalteis -9- ♫ comment est le mouvement? Il ya moins de mouvements prédéfinis dans parkour que la gymnastique, car il ne possède pas une liste de "coups". Chaque obstacle est confrontée à un traceur présente un défi unique sur la manière dont ils peuvent surmonter efficacement, ce qui dépend de leur type de masse, la vitesse et l'angle d'approche, la physique de maquillage de l'obstacle, etc Parkour est sur la formation corps-esprit de réagir à ces obstacles appropriée avec une technique qui fonctionne. Souvent, cette technique ne peut et ne doivent pas être classés et donné un nom. Dans de nombreux cas, des techniques efficaces parkour dépendra de la rapidité de redistribution de poids corporel et l'utilisation de la force d'impulsion à effectuent des tâches apparemment impossible ou difficile organisme manœuvres à haute vitesse. L'absorption et la redistribution de l'énergie est également un facteur important, comme les corps lors de son atterrissage rouleaux qui permettent de réduire les forces d'impact sur les jambes et la colonne vertébrale, ce qui permet un traceur de sauter d'une plus grande hauteur que celles qui sont souvent considérés comme sensibles dans d'autres formes de l'acrobatie et la gymnastique. Selon David Belle, que vous souhaitez déplacer de manière à ce que vous aidera à obtenir le plus de terrain comme si échapper à la chasse ou -10- quelque chose. Aussi, où que vous alliez, vous devez être en mesure de revenir, si vous aller de A à B, vous devez être en mesure de revenir de B à A, mais pas nécessairement avec les mêmes mouvements ou passements. Malgré cela, il existe de nombreuses techniques de base que sont mis en relief aux débutants pour leur polyvalence et leur efficacité. Les plus importantes sont bonnes et d'atterrissage de saut techniques. Le déploiement, qui sert à limiter l'impact après une chute et à un élan de partir, est souvent souligné que le plus important d'apprendre la technique. Beaucoup de traceurs développer des problèmes de trop nombreuses et fortes chutes de roulement mal. En raison de fortes chutes parkour a parfois reçu ses préoccupations pour les questions de santé. Communautés en Grande-Bretagne ont été mis en garde par l'application de la loi ou d'incendie et de secours du risque en sautant dans les grands bâtiments.Bien que David Belle n'a jamais été sérieusement blessés tout en pratiquant parkour,il n'existe pas une étude approfondie sur les questions de santé sera en baisse d'un grand stress et traceurs progression graduelle afin d'éviter tout problème. Malgré cela, l'Américain Mark traceur Toorock Lanier et Johnson, directeur exécutif de l'American Sports Medicine Institute dire que les blessures sont rares parce que parkour est basée sur le contrôle des mouvements non sur ce qui ne peut pas être contrôlé. -11- ♫ Les Mouvements de Base définis en parkour sont : Atterrissage or réception - Plier les genoux lorsque les orteils en contact avec la terre (jamais atteriser pieds à plat; toujours atterrir sur les orteils et boule de votre pied). Équilibre - Randonnée pédestre le long de la crête d'un obstacle; littéralement «équilibre». Équilibre de chat - Quadrupedal mouvement le long de la crête d'un obstacle Franchissement - sauter ou balancer par un écart entre les obstacles; littéralement «traverser» ou «à briser» Lâché - Hanging drop; Lacher qui signifie littéralement "laisser aller". Pour raccrocher ou Swing (sur un bar, sur un mur, sur une branche) et de laisser aller, laisser tomber au sol ou à la pendaison d'un autre objet Passe muraille - Surmonter un mur, généralement par l'utilisation d'un bon pied, le mur de transformer élan en élan vers le haut. Un passe muraille avec la main deux touches, par exemple un contact sur le haut d'un mur et un autre capture en haut de la rambarde du mur, est appelé une «Dyno». Passement - Pour déplacer sur un objet avec la main(s) sur un objet de faciliter le mouvement. -12- Demitour - une tour de 180 °; littéralement "demi-tour." Cette démarche est souvent employée pour vous pendaison de l'autre côté d'un objet afin de réduire une chute ou pour préparer un saut Passment rapide - Pour surmonter un obstacle en sautant côté- sage en premier lieu, puis en utilisant une main, tandis que dans l'air, de pousser votre corps vers l'avant Saut de chat - Le saut de chat à la plongée en avant sur un obstacle de sorte que le corps devient horizontale, en poussant avec les mains et les jambes plissage, de telle sorte que le corps est ramené à une position verticale, prêt à la terre - Saut de détente - Pour aller d'un endroit / objet à un autre, plus un écart de distance. Cette technique est le plus souvent suivi avec un rouleau. Saut de precision - Statique passer d'un objet à un endroit précis sur un autre objet. Tic tac - Pour lancer sur un mur afin de surmonter un autre obstacle ou le gain de hauteur pour saisir quelque chose -13- ♫ Que faut-il porter? Il n'existe pas de matériel nécessaire, bien que normalement les praticiens train de porter des vêtements légers occasionnels: ▪Light vêtement du haut du corps - comme des T-shirt, chemise sans manches ou de la culture haut de la page. ▪Light partie inférieure du corps du vêtement - comme la lumière des pantalons (pantalons de l'anglais britannique) ou à la lumière des shorts. ▪Sous-vêtements confortables. Les engins en soi, uniquement composé de: ▪Confortables chaussures de sport qui sont généralement la lumière, avec une bonne prise en main. ▪Parfois, sweat-bandes de protection avant-bras. ▪Rarement, minces gants de sport (avec poignées en caoutchouc présentant seulement une légère adhérence), une protection plus ou moins de la même façon protéger les pieds des chaussures, en raison du fait praticiens saisir abrasives objets (murs en briques, des clôtures, etc.) Toutefois, depuis le parkour est étroitement liée à la méthode naturelle, parfois pieds nus, former des praticiens de pouvoir se déplacer de manière efficace sans en fonction de leurs engins. David Belle a dit: "les pieds nus sont les meilleures chaussures!" -14- ♫ Parkour ? ou Free Running ? Le terme en roue libre a été inventé pendant le tournage de Londres Aller, comme une façon de présenter parkour au monde anglophone. Toutefois, en roue libre et parkour sont séparées et distinctes des concepts-une distinction qui est souvent négligée en raison des similitudes esthétiques. Parkour comme une discipline comprend l'efficacité, tout en roue libre incarne une complète liberté de mouvement et comprend souvent de nombreuses manœuvres acrobatiques. Bien que souvent les deux sont physiquement similaires, les mentalités de chacun sont très différents. Foucan définit libre de fonctionner comme une discipline à l'auto développement, à la suite de votre propre voie.Bien que traceurs et traceuses parkour dans la pratique afin d'améliorer leur capacité à surmonter les obstacles plus rapidement et de la manière la plus efficace, libre pratique coureurs et emploient un plus large éventail de mouvements qui ne sont pas toujours nécessaires afin de surmonter les obstacles. La signification des différentes approches philosophiques de mouvement peut se résumer par deux prix: l'expérience libre coureur Jerome Ben Aoues explique dans le documentaire Aller Londres que: "L'élément le plus important est l'harmonie entre vous et l'obstacle, le mouvement doit être élégant ... Si vous parvenez à passer au-dessus la clôture élégamment c'est beau, plutôt que de dire j'ai sauté le lot. Quel est le point dans tout cela? " -15- David Belle ou Pawa équipe, ou les deux insisté sur la division entre parkour et en roue libre en déclarant: "Il faut comprendre que cet art a été créé par quelques soldats au Vietnam pour échapper ou à atteindre: ce qui est l'esprit, je voudrais parkour à conserver. Vous devez faire la différence entre ce qui est utile et ce qui n'est pas dans les situations d'urgence. Ensuite, vous saurez ce qui est parkour et ce qui ne l'est pas. Donc, si vous ne l'acrobatie choses dans la rue sans autre objectif que de montrer au large, s’il vous plaît ne pas dire qu'il s'agit d'parkour. Acrobatie existait depuis longtemps avant de parkour”. -16- ♠ Parkour dans la culture populaire Parkour est apparue dans différentes publicités télévisées, reportages d'actualité et de divertissement pièces, souvent combinés avec d'autres formes d'acrobaties aussi appelé en roue libre, rue cascades et tricking. Les plus notables ont été apparitions dans des films narratifs: ▪Yamakasi (2001) ▪Banlieue 13 (2004) ▪Le grand défi (2004) ▪Casino Royale (2006) ▪Breaking and Entering (2006) ▪Live Free or Die Hard (Die Hard 4.0) (2007) ▪Rush Hour 3 (2007) Hors Amérique du Nord, notamment parkour documentaires comprennent: ▪Génération Yamakasi - Vol au dessus des cités ▪Aller Londres (2003) ▪Aller-Bretagne (2005) ▪Aller Westminster (2007) ▪Parkour voyages (200 -17- ♠ En conclusion , quelques conseils et astuces si vous voulez commencer à faire parkour: •L'échauffement est très important avant chaque entraînement (15min minimum). •Il est impératif de ne pas brûler les étapes ! •Lors des entraînements en extérieur, après avoir effectué un saut, il faut essayer de calculer la hauteur, la longueur ou la difficulté du saut pour connaître ses limites et ainsi éviter d'éventuelles blessures lors de sauts mal préparés. •Lors de sauts de précision en hauteur (entre 2 murets par exemple) dont on n'est pas sûr de pouvoir le faire, il faut d'abord tenter ce saut au sol pour savoir si on est capable de sauter cette distance. •Dès qu'une douleur est ressentie quelque part, il ne faut surtout pas forcer.Par exemple si vous ressentez une douleur aux bras,évitez les sauts de bras ou limitez-les. •Les sauts de fond sont assez néfastes pour les articulations, ils ne sont donc pas très conseillés lorsqu'ils sont effectués d'assez haut. •La quadrupédie est un bon entraînement pour le parkour. Il s'agit tout simplement de marcher pieds et mains sur un sol plat, une rambarde ou bien sur un escalier. -18- Franceza http://referate.ciorna.com/referat-2058-medias.html http://referate.ciorna.com/referat-2058.html Médias On appelle médias de masse ((en) mass media) les médias à même de toucher une large audience. Ce terme a été créé dans les années 1920. L'un de leurs théoriciens les plus connus est le sociologue Marshall McLuhan, pour qui les caractéristiques principales du média de masse sont : • la communication de un vers plusieurs • l'unilatéralité du message (le public n'interagit pas avec le véhicule du message) • la peinture • la télévision, le plus important média de masse • la radio • certains canaux de distribution du cinéma • la presse écrite • la bande dessinée • les CD et DVD • l'affichage Culture de masse La culture de masse désigne une forme de culture liée à la société contemporaine ; elle est souvent associée à une société de consommation où une grande part des rapports entre les hommes sont basés ou régis par des processus économiques et où la consommation et les volontés des entreprises deviennent des phénomènes de société. Il s'agit donc d'une forme de culture destinée au plus grand nombre, et ayant de puissants soubassements économiques. Ces processus institutionnalisent les modes de vie et sont aujourd'hui fortement liés aux processus de mondialisation. La culture de masse, inhérente à une société qualifiée de manière identique, est donc un mouvement social vers des connaissances artistiques, culturelles, vers un système d'éducation, un mode de vie sociale et de pensée, un style de comportement, et qui se traduit par un acte de consommation ainsi que des codes de reconnaissance sociale. Ce mouvement pousse à une uniformisation de la perception de la réalité à l'échelle intercommunautaire L'une des principales caractéristiques de ce phénomène est de rationaliser les rapports et les échanges humains autour de la sphère économique. Selon Alain Corbin, « le temps libre est rattrapé par le temps commercial, qui l'intègre dans une économie avant tout soucieuse de rationalité et de productivité Dans ce sens, la culture de masse semble œuvrer pour la démocratie en insérant des individus qui paraissent plus épanouis (plaisir et dimension jubilatoire de la consommation culturelle) et mieux informés dans les espaces publics où se négocie en permanence le lien collectif. L'influence des médias, l'illusion du choix des informations auxquelles on accède et l'identification à un « phénomène » de groupe peut ainsi théoriquement permettre aux individus de se rassembler autour de valeurs démocratiques communes. Le terme "société de consommation" est la simplification du terme "société industrielle de consommation dirigée", défini par Henri Lefebvre comme étant l'état du capitalisme d'après la Seconde Guerre mondiale. Cependant, les prémisses de cette ère de consommation de masse sont apparues bien avant, au moment de l'industrialisation massive de nos sociétés occidentales. Le internet Internet (également connue sous le nom de "net" ou "Web") peut être comprise comme de courte durée "réseau de réseaux". Plus précisément, le monde entier, accessible au public, réseau d'interconnexion des réseaux informatiques qui transmettent des données par commutation de paquets utilisant le protocole Internet (IP). Il est composé de millions de petits domestiques, scolaires, les entreprises et les réseaux gouvernementaux, dont l'ensemble des informations et des services divers tels que l'e-mail, chat en ligne, transfert de fichiers et de pages web et autres les documents du World Wide Web. Contrairement à d'usage commun, l'Internet et du World Wide Web ne sont pas synonymes: l'Internet est le système de réseaux d'ordinateurs interconnectés, reliés par des fils de cuivre, câbles à fibres optiques, des connexions sans fil etc; web contenu, ou de documents interconnectés, liés par des liens hypertextes et URL. World Wide Web est accessible via l'Internet, avec de nombreux autres services, y compris e-mail, partage de fichiers et d'autres décrites ci-dessous. Vers la fin du 20e siècle, l'apparition du World Wide Web a marqué la première époque à laquelle toute personne mai ont un mode d'exposition sur une échelle comparable à celle des médias. Pour la première fois, n'importe qui avec un site Web ne peut répondre à un public mondial, bien que de servir à des niveaux élevés de trafic Web est encore relativement coûteux. Il est possible que la croissance du peer-to-peer "ont commencé à faire les frais de bande passante à gérer. Même si un grand nombre d'informations, d'images et de commentaires (par exemple, "Contenu") a été mis à disposition, il est souvent difficile de déterminer l'authenticité et l'exactitude des informations contenues dans les pages Web (dans de nombreux cas, l'auto-publié) . L'invention de l'Internet a permis également l'actualité de faire le tour du monde en quelques minutes. Cette croissance rapide de l'instantané, de communication décentralisée est souvent considérée comme de nature à modifier les médias et ses relations avec la société. "Cross-media» renvoie à l'idée de distribuer le même message par le biais de différents médias. Une idée similaire est exprimée dans les médias que l'industrie de "convergence". Beaucoup d'auteurs à comprendre la publication cross-media à être en mesure de publier à la fois sur papier et le web, sans l'effort de conversion manuelle. Un nombre croissant de dispositifs sans fil, de données et de formats incompatibles entre elles rend l'écran encore plus difficile à atteindre l'objectif de "créer une fois, de publier un grand nombre". L'Internet est de plus en plus rapidement dans les médias. Tout devient accessible via l'Internet. Au lieu de prendre un journal ou regarder les 10 nouvelles histoires, les gens vont se connecter à Internet pour obtenir les nouvelles qu'ils veulent, quand ils le veulent. Beaucoup de travailleurs écoutent la radio via Internet, tout en restant assis à leur bureau. Les jeux sont joués par le biais d'Internet. Internet et l'éducation: Les résultats de Pew Internet & American Life Project [2] Même le système d'éducation est fondée sur internet.Teachers pouvez contacter l'ensemble de la classe pour envoyer un e-mail. Ils ont des pages Web où les étudiants peuvent obtenir une copie de l'ébauche de classe ou d'affectations. Certains cours ont même des blogs de classe où les étudiants doivent envoyer chaque semaine, et sont classés en fonction de leurs contributions. L'Internet est devenu la mesure où une très dominante des médias. Le journalisme Le journalisme est la discipline de collecte, d'analyse, de vérification et de présentation de l'information sur l'actualité, les tendances, les enjeux et les personnes. Ceux qui pratiquent le journalisme sont connus comme des journalistes. News-orientée vers le journalisme est parfois décrit comme "le premier brouillon de l'histoire" (attribué à Phil Graham), parce que souvent les journalistes enregistrer des événements importants, la production des articles d'actualité sur des délais courts. Alors que sous la pression d'être les premiers avec leurs histoires, les organisations des médias en général de modifier la correction de leurs rapports avant la publication, respectant les normes de chaque organisation de précision, de qualité et de style. De nombreux organes de presse revendication fière des traditions de la tenue des fonctionnaires et des institutions responsables devant le public, tandis que les médias critiques ont soulevé des questions quant à la tenue de la presse elle-même responsible. Franceza http://referate.ciorna.com/referat-2057-lorraine.html http://referate.ciorna.com/referat-2057.html Lorraine (en allemand: Lothringen) est l'une des 26 régions de France. Elle est la seule région administrative avec les deux villes d'égale importance, Metz et Nancy. Metz est considérée comme la capitale officielle, puisque c'est le parlement régional où est situé. La région le nom est dérivé du Moyen Lotharingia. Histoire administrative La région de la Lorraine est plus grand que l'historique de duché de Lorraine, qui s'est peu à peu sous la souveraineté française entre 1737 et 1766. La région comprend les provinces modernes et des zones qui ont été historiquement distinct du duché de Lorraine à proprement parler. Ce sont: Barrois Trois Evêchés: non contigus des territoires autour de Metz, Verdun, Toul et qui ont été détachés par le Saint Empire romain germanique au 16ème siècle et est sous souveraineté française. plusieurs petites principautés qui étaient encore partie du Saint Empire romain germanique à l'époque de la Révolution française. Certaines personnes estiment que la tradition de la province est limitée à la Lorraine, le duché de Lorraine à proprement parler, tandis que d'autres considèrent qu'il comprend les Barrois et les Trois Evêchés. Le problème, c'est que le duché de Lorraine est à l'origine du duché de Lorraine supérieur, non compris l'ensemble de la zone appelée Lorraine. Le cas de Barrois est la plus compliquée: la partie occidentale de Barrois (à l'ouest de la Meuse), connu sous le nom de Barrois mouvant, a été détaché du reste du Barrois au début du 14ème siècle et est passé sous la souveraineté française. D'autre part, la plus grande partie du Barrois (à l'est de la Meuse) a été un duché (duché de Bar) la partie du Saint Empire romain germanique et unie avec le duché de Lorraine au 15ème siècle par le mariage du duc de Bar , René I de Naples, avec la fille du duc de Lorraine, Isabella. Ainsi, les duchés de Bar et de Lorraine ont été unis dans une union personnelle au titre du même duc, bien que formellement leur existence séparée jusqu'à leur intégration en France en 1766. Au cours de la Révolution française, quatre départements ont été créés sur les principales parties du territoire de Barrois, Trois Evêchés et le duché de Lorraine: la Meuse, la Meurthe, la Moselle et les Vosges. Après 1870 dans certaines parties de la Moselle et de Meurthe et allemand sont devenus les pièces qui sont restés en français formé le nouveau Meurthe et Moselle. Après 1918, la Moselle est devenu français à nouveau. Lorsque les régions françaises ont été créés dans le milieu du 20ème siècle, il a été décidé de rassembler en Meurthe et Moselle, Meuse, Moselle et Vosges, dans une seule région, appelé tout simplement "Lorraine". Lotharingia connu une grande prospérité au cours de la 12 e et 13 e siècles, sous la Hohenstaufen empereurs, mais cette prospérité a pris fin au 14e siècle par une série d'hivers rigoureux, de mauvaises récoltes, et les Black Death. Au cours de la Renaissance, la prospérité est retourné à Lothringia sous l'administration des Habsbourg, jusqu'à la Guerre de Trente Ans ont dévasté de grandes parties du sud de l'Allemagne. La plupart d'Alsace a été cédée à la France à la paix de Westphalie en 1648, qui a marqué son début, avec l'Alsace, comme un territoire contesté entre la France et l'Allemagne (franco-allemand de l'hostilité). En ce qui de 1871 à 1918 une grande partie de la région faisait partie de l'Empire allemand, comme l'Imperial Province Elsaß-Lothringen. Géographie La Lorraine est la seule région française à avoir des frontières avec trois autres pays: la Belgique (Wallonie), le Luxembourg et l'Allemagne (Sarre, Rhénanie-Palatinat). Il a également des frontières des régions françaises de Franche-Comté, Alsace, Champagne-Ardenne. L'emplacement de la Lorraine a conduit à ce qu'elle soit considérée comme un atout stratégique et comme le carrefour de quatre pays, il a un rôle très important dans les affaires européennes. De nombreuses rivières traversent la Lorraine, y compris le Rhin, Moselle, Meurthe et Meuse. Culture La plupart de Lorraine a une identité française. Pour cette raison, Bismarck seulement environ un tiers en annexe de l'actuelle Lorraine à l'Empire allemand suite à la guerre franco-prussienne. Le litige troisième, connu sous le nom de la Moselle, a une culture difficilement classifiable comme le français ou l'allemand, avoir à la fois roman et germanique dialectes. Comme beaucoup de régions frontalières, la Lorraine est une mosaïque d'ethnies et de dialectes, parfois même pas mutuellement intelligibles avec le français ou l'allemand. Malgré le gouvernement français "langue unique" politique, les dialectes germaniques survivent encore dans la partie nord de la région. Ils sont connus comme un ensemble de Lorraine franconien en anglais, francique ou platt (lorrain) en français (à ne pas confondre avec lorrain, la Romance dialecte parlé dans la région). Ces dialectes sont distinctes de la langue alsacienne voisins, au sud, bien que les deux sont souvent confondus. Ni a toute forme de reconnaissance officielle. Historiquement, il existe deux familles dialecte germanique parlée en Lorraine. Tant la Moselle et de la Lorraine francique sont parlées dans la région. Ils sont similaires aux dialectes des pays voisins à l'ouest central allemand dialectes parlés dans le Luxembourg et l'Allemagne. Comme la plupart des langues régionales en France (comme le breton, le dialecte flamand de l'Ouest du néerlandais, catalan, provençal et alsacien), de Lorraine et de Moselle franconien allemand ont été largement remplacés par les français depuis l'avènement de l'école publique obligatoire dans les 19e et 20e siècles. Cependant, il ya des efforts en cours pour préserver les dialectes et de nombreuses personnes âgées parlent encore entre eux. Croix de Lorraine Au cours de la Seconde Guerre mondiale, la croix a été adopté comme symbole officiel des Forces françaises libres (en français: Forces Françaises Libres ou FFL), sous Charles de Gaulle. Le capitaine de corvette Thierry d'Argenlieu suggéré l'adoption de la Croix de Lorraine en tant que symbole de la France Libre, à la fois pour rappeler à la persévérance de Jeanne d'Arc (dont il a été le symbole), et comme une réponse à la croix gammée. Dans son ordonnance générale n ° 2 du 3 Juillet 1940, le vice-amiral Émile Muselier, alors chef de la marine et des forces aériennes de la France libre pour deux jours seulement, a créé le drapeau arc affichant les couleurs françaises avec une croix de Lorraine rouge, et d'une cocarde également avec la Croix de Lorraine. De Gaulle est memorialised par une gigantesque de 43 mètres de haut Croix de Lorraine à son domicile du village de Colombey-les-Deux-Églises. Cuisine Quiche lorraine.The utilisation de la pomme de terre en Lorraine, on peut faire remonter à 1665 et il est utilisé dans différents plats traditionnels de la région, comme la potée lorraine. Le Breux de pommes de terre, qui prend son nom du village de Breux, dans le nord de la Meuse, est considéré comme excellent par les experts en raison de la parfaite des conditions de la région. Bacon fumé est aussi un ingrédient classique de la cuisine de Lorraine. Il est utilisé dans différents plats traditionnels de la région, y compris le célèbre Quiche Lorraine. La mirabelle de Lorraine est le fruit emblématique de la Lorraine. Il est utilisé dans les tartes et autres desserts, ainsi que dans les boissons alcoolisées. Les plats traditionnels de la région comprennent: Quiche Lorraine Pâté lorrain (haché de porc et de veau aromatisé au vin blanc et cuites dans la pâte feuilletée) Potée lorraine (un ragoût de viandes fumées et les saucisses, avec du chou et des légumes-racines) Andouille (tripes à la saucisse) Boissons Vin: Le plus connu des vins de la région est le pinot noir de Toul. Il ya des vignobles dans la vallée de la Moselle, la vallée de la Seille, la vallée de Metz, et la vallée de Sierck. Bière: Historiquement, la Lorraine a été le lieu de nombreuses brasseries, y compris les Champigneulles, Vézelise, Tantonville, Ligny-en-Barrois, Uckange, et Metz. Aujourd'hui, beaucoup de ces brasseries ont fermé, mais il ya encore des brasseries dans la région, y compris Les Brasseurs de Lorraine à Pont-à-Mousson. Deux brasseries, à Saint-Nicolas-de-Port et de Stenay, sont devenus des musées. Economie Avec 44 milliards d'euros, Lorraine génère 3,4% du PIB de la France, et se classe 8e sur les 26 régions de France. La logistique et les secteurs de services ont connu la plus forte croissance au cours des dernières années alors que les industries traditionnelles (textile, les mines, la métallurgie) ont connu une baisse et, par conséquent, la région a connu une difficulté majeure avec une hausse du taux de chômage qui est proche de la moyenne nationale. En 1997, la dernière mine de fer de Lorraine qui, une fois produit plus de 50 millions de tonnes de fer, a été fermé. Principales communautés • Épinal • Forbach • Lunéville • Metz • Montigny-lès-Metz • Nancy • Saint-Dié-des-Vosges • Sarreguemines • Thionville • Vandœuvre-lès-Nancy • Verdun Faune et flore Faune • Lynx • Fox Flora • Boxwood • Charm • Thistle • Spruce • Maple • Fern • Ash • Geranium • Beech • Mirabelle • Lily of the Valley • Bilberry • Sage Notable Lorrainers Art et Littérature • Jacques Callot (1592-1635) • Claude n Gellée (1600-1682} • Émile Erckmann (1822-1899) • Alexandre Chatrian (1826-1890) • Paul Verlaine (1844-1896) • Émile Jules Gallé (1846-1904) • Jules Bastien Lepage (1848-1884) • Eugène Vallin (1856-1922) • Emile Durkheim (1858-1917) • Victor Prouvé (1858-1943) • Louis Majorelle (1859-1926) • Lucien Weissenburger (1860-1929) • Émile Friant (1863-1932) • Paul Charbonnier (1865 - 1953) • Henri Bergé (1870-1937) • Jacques Gruber (1870-1936) • Émile André (1871-1933) • Jean-Marie Straub (1933-) • Bernard-Marie Koltès (1948-1989) • Philippe Claudel (1962-) • Georges de La Tour (1593-1652) Economie et Industrie • Albert Bergeret (1859-1932) • Antonin (1864-1930) • Auguste (1853-1909) Militaire • Godfrey de Bouillon (1060-1100) • Georges Mouton (1770-1838) • Jean Baptiste Eblé (1758-1812 ) • Joan of Arc (1412-1431) • Joseph Léopold Sigisbert Hugo (1774-1828) • Louis-Hubert Lyautey (1854-1934) Musiciens, acteurs et comédiens • Florent Schmitt (1870-1958) • Darry Cowl (1925-2006) • Charlélie Couture (1956-) • Tom Novembre (1959-) • Patricia Kaas (1966-) Les hommes politiques • Pierre-Louis Roederer (1754-1835) • Jules Ferry (1832-1893) • Raymond Poincaré (1860-1934) • Maurice Barrès (1862-1923) • Albert Lebrun (1871-1950) • Robert Schuman (1886-1963) • Jack Lang (1939-) Religion • Bruno d'Eguisheim-Dagsbourg Pope Leo IX (1002-1054) • Henri Grégoire (1750 - 1831) Sciences • Charles Messier (1730-1817) • Jean-François Pilâtre de Rozier (1757-1785) • Jean-Victor Poncelet (1788-1867) • Charles Hermite (1822-1901) • Edmond Laguerre (1834-1886) • Henri Poincaré {1854-1912} • Marie Marvingt (1875-1963) • Louis Camille Maillard (1878-1936) • Hubert Curien (1924-2005) Sport • Michel Platini Divers • Antoine de Ville • Raymond Schwartz (1894-1973) Franceza